HOROSCOP 1 februarie – Berbec  

 

Venus intră azi în casa prietenilor şi a vieţii sociale din horoscopul tău general, motiv pentru care te vei bucura de mai multă popularitate în săptămânile care urmează. S-ar putea să îţi faci amici noi, să cunoşti persoane care au aceleaşi viziuni şi idealuri. De asemenea, se anunţă o perioadă bună pentru a începe colaborări şi parteneriate noi. Sub auspiciile acestui tranzit, ideile şi strategiile pe care le veţi contura în această perioadă vor prinde contur mai repede decât te-ai aşteptat, ceea ce face ca şi rezultatele să vină mult mai repede decât ai fi crezut în faza de proiect.

 

HOROSCOP 1 februarie – Taur 

 

Venus poposeşte astăzi în casa carierei din horoscopul tău solar, ceea ce îţi dă oportunitate să dezvolţi o relaţie mai apropiat cu unul dintre superiori. Dacă tu te afli într-o poziţie de conducere la locul de muncă, te bucuri de mai multă popularitate în rândul subalternilor tăi, care te apreciază pentru stilul tău de leadership. Tot pe parcursul acestui tranzit, s-ar putea să intri în cercuri selecte, care te pot ajuta să accesezi mai uşor şi mai repede nişte oportunităţi pe care nu le credeai posibile la nivelul la care te afli. Deschide-te la nou şi dă dovadă de originalitate.

 

HOROSCOP 1 februarie – Gemeni 

Cu Venus în casa filozofiei de viaţă şi a călătoriilor, se anunţă o perioadă cel puţin interesantă pentru tine. În viaţa unor nativi(e) ai(le) acestui semn, ar putea apărea o persoană de o altă naţionalitate şi/ sau religie pentru care încep să dezvolte sentimente ori poate este vorba despre o relaţie la distanţă. Dacă te afli deja pe aceste coordonate, tranzitul acesta face să vă meargă bine în următoarea perioadă. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba despre viziunea cuiva despre lume şi oameni în general care te atrage iremediabil în mrejele cuiva cu totul şi cu totul interesant.

 

HOROSCOP 1 februarie – Rac 

Venus progresează azi în casa relaţiilor şi a banilor din astrograma ta solară, iar acest lucru face ca perioada următoare să fie una propice pentru a lega colaborări noi şi a le dezvolta pe cele aflate deja în derulare. Oricare ar fi situaţia, cuvântul-cheie este înnoirea, în sensul în care trebuie să schimbi ceva la strategia ta financiară în cadrul acestor relaţii. Din acest motiv, este necesar să duci tratative în acest sens în săptămânile care urmează, pentru a te asigura că şi celelalte părţi implicate sunt de partea ta, că le înlături temerile legate de strategiile mai puţin tradiţionale.

 

HOROSCOP 1 februarie – Leu 

Venus intră azi în casa relaţiilor din horoscopul tău general, ceea ce face să te bucuri de o atmosferă liniştită în cadrul parteneriatului de viaţă şi/ sau al colaborărilor pe care le ai în plan profesional. În plus, atât tu, cât şi persoana iubită şi/ sau cei cu care lucrezi sunteţi dispuşi să încercaţi lucruri noi, cum ar fi proiecte sau pur şi simplu modalităţi de a vă consolida şi eficientiza relaţia. De o evoluţie bună au parte şi cuplurile care se formează în săptămânile care urmează ori parteneriatele de afaceri. Sunteţi cu toţii orientaţi către progres şi rezultate vizibile.

 

HOROSCOP 1 februarie -Fecioară

  Cu Venus în casa muncii şi a sănătăţii din horoscopul tău solar, s-ar putea să simţi efectele acestui ingres pe mai multe planuri. Pe de-o parte, se anunţă o perioadă propice pentru a pune bunăstarea ta, cea fizică mai ales, pe primul plan. Încearcă să aduci mici ajustări stilului tău de viaţă şi alimentaţie şi vei vedea că vor apărea curând schimbări în bine la nivelul energiei de care dispui şi al productivităţii de care dai dovadă. În caz contrar, poate apărea riscul de a lua în greutate, pentru că acest tranzit încurajează la prea multă indulgenţă cu propria persoană.

 

HOROSCOP 1 februarie – Balanţă 

Venus îşi face azi intrarea în casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău general, ceea ce are un efect pozitiv asupra relaţiei tale cu aceste persoane. Dacă aţi intrat într-un con de monotonie, se revitalizează atmosfera pe acest plan, cel mai probabil prin prisma unor preocupări noi, a faptului că faceţi eforturi să vă bucuraţi mai mult de timpul pe care-l petreceţi împreună. Se prefigurează, de asemenea, o perioadă bună pentru nativii(ele) cărora le-a căzut cu tronc cineva, care se simt pregătiţi(te) pentru o relaţie. Astrele aranjează în aşa fel lucrurile încât s-ar putea lega ceva frumos săptămânile acestea.

 

HOROSCOP 1 februarie – Scorpion 

Venus poposeşte astăzi în casa familiei din horoscopul tău solar, fapt care îndulceşte atmosfera pe acest plan în săptămânile care urmează. Parcă nu mai sunt atât de evidente diferenţele de caracter şi viziune între tine şi unii membri ai familiei tale, iar acest lucru vă oferă posibilitatea să vorbiţi despre anumite chestiuni pe care le-aţi evitat în ultima perioadă, cel mai probabil de teama unor discuţii în contradictoriu. În plus, dacă derulezi lucruri de construcţie, amenajare sau redecorare, progresele se vor vedea mai repede decât te-ai aşteptat, ceea ce te entuziasmează şi mai mult să continui proiectele începute de curând.

 

HOROSCOP 1 februarie – Săgetător 

 

Venus ajunge azi în casa comunicării din horoscopul tău general, iar acest lucru te ajută să dai dovadă de mai mult şarm şi carismă în interacţiunile cu cei din jur. Poate că nu întotdeauna vei găsi cele mai bune cuvinte şi abordări în raport cu interlocutorii tăi, dar poţi fii sigur(ă) că, graţie acestui tranzit, vei reuşi să ieşi basma curată din situaţiile complicate pe care nu le-ai gestionat tocmai fericit. De asemenea, perioada următoare se descrie ca fiind una propice pentru debutul unor noi colaborări şi/ sau dezvoltarea celor deja existente. Se vor vedea progresele pe care le aşteptai.

 

HOROSCOP 1 februarie – Capricorn  

Venus îşi face astăzi intrarea în casa banilor şi a bunurilor din horoscopul tău solar, aducând cu sine oportunităţi de a-ţi rotunji veniturile şi/ sau de a valorifica economii prin intermediul unor investiţii. Oricare ar fi şansele de câştig cu care te întâlneşti două lucruri sunt aproape certe: ele vin prin colaborări sau relaţii pe care le-ai stabilit în plan profesional şi/ sau personal şi implică să schimbi ceva la modul în care abordezi anumite sarcini sau propuneri de activităţi suplimentare. Dacă eşti flexibil(ă) şi vrei să încerci lucruri noi, cu siguranţă te vor surprinde plăcut, inclusiv la nivel financiar.

 

HOROSCOP 1 februarie – Vărsător 

 

Venus ajunge azi în semnul naşterii tale, ceea ce înseamnă că te vei bucura în această perioadă de mai multă încredere în forţele proprii. Iar cum s-ar putea să te simţi mai bine cu propria persoană, acest lucru se va vedea şi în modul în care interacţionezi cu cei din jur. Ai grijă totuşi ca această asertivitate de care dai dovadă să nu se transforme în condescendenţă. S-ar putea să le laşi unora această impresie eronată despre tine şi ar fi păcat, mai ales dacă ai speranţe mari de la anumite persoane cu care intri în contact în săptămânile următoare.

 

HOROSCOP 1 februarie – Peşti

 

Venus intră astăzi în casa subconştientului din horoscopul tău general, ceea ce ar putea face să reapară în peisaj o persoană din trecutul tău amoros, cu care poate că nu ai încheiat un anumit capitol de viaţă. Sau poate că eşti tentat(ă) să începi o relaţie departe de ochii curioşilor, fie că îţi doreşti mai multă intimitate, fie că ar putea răni sentimentele cuiva. În orice caz, viaţa ta sentimentală ar putea comporta nişte riscuri destul de mari în următoarea perioadă şi trebuie să te gândeşti bine dacă eşti dispus(ă) să ţi le asumi până la capăt, fără alte discuţii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0251249328.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0251249328-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 1 februarie - Berbec     Venus intră azi în casa prietenilor şi a vieţii sociale din horoscopul tău general, motiv pentru care te vei bucura de mai multă popularitate...