Faptul că USR-PLUS se află la guvernare poate însemna sfîrşitul acestui partid, în care mulţi şi-au pus ultimele speranţe, că în România se mai poate face ceva. Cum transformi un ”ONG-ist vocal”, a cărui ocupaţie principală a fost cultivarea propriei imagini, prin postări agresive pe facebook, într-un administrator eficient al treburilor ţării? Păi, e cam greu. Dacă nu chiar imposibil. Cu toate acestea, cota de încredere în USR-PLUS nu a scăzut. Încă.

Problema fundamentală a acestui partid este că, deşi mesajul său pentru un ”altfel de politică”a prins, el nu a produs lideri capabili să-l impună şi transforme în realitate. Ajunşi la putere, nu mai fac nimic cu ”pensiile securiştilor” (nici nu mai pomenesc de ele) şi au redus motoarele şi cu ”penalii în funcţii publice”. În recentul sondaj CURS, realizat în ultima decadă a lunii ianuarie în Capitală, fieful lor electoral, Dan Barna ocupă abia locul 7, cu un procent mai mult (19%) decît noul intrat în politică, Gheorghe Simion de la AUR (care, dealtfel, îl întrece cu trei procente şi pe ”veteranul” Traian Băsescu). Dacian Cioloş nici măcar nu figurează în acest sondaj al popularităţii politicienilor, în care conduce în continuare Klaus Iohannis cu 38%, urmat la un procent de Nicuşor Dan: se pare că opţiunea lui Cioloş de a prefera salariul de europarlamentar l-a scos cu totul din cărţi şi îi pecetluieşte sfîrşitul carierei acasă, în România. Dacă pentru el România mai e, sau a fost ”acasă”.

Cu toate acestea, USR-PLUS conduce în topul preferinţelor bucureştenilor, cu 28%, faţă de 20 de procente ale liberalilor şi faţă de alte 6% intenţii de vot pentru AUR. De fapt, cred eu, nu ar fi un vot acordat lor – pentru că votul nu se identifică şi cu persoane anume – ci mesajului pe care ei l-au promovat, acela de ”altfel de politică”. Formaţiunea a ajuns pe val, criticînd sistematic şi cu metodă (chiar neortodoxă, precum filmările cu telefonul pe culoarele Parlamentului) prestaţia vechilor politicieni. O critică ”antisitem”, care însă nu mai poate funcţiona, odată ajunşi la putere.

Vlad Voiculescu nu mai poate acuza şi posta pe facebook nimic despre starea deazstruoasă a sistemului sanitar, ca în vremea catasftrofei de la ”Colectiv”. Acum îl conduce. Clothilde Armand nu-şi mai poate mobiliza ”postacii” împotriva ”mafiei lui Tudorache”. Acum e primăriţă. Cu ce rezultate? În sectorul 1, situaţia e dezastruoasă, iar impetuozitatea doamnei s-a domolit brusc. Mai mult, aşa-zisele ei capacităţi manageriale se dovedesc fictive, pentru că nici măcar nu s-a obosit să citească hotărîrile care reglementează activitatea primăriei pe care o conduce. Duminică, ea a ieşit şi a spus că ”Bucureştiul ne cade în cap, la propriu”, după care a anunţat că va propune ”taxe şi amenzi uriaşe, pentru proprietarii imobilelor neîngrijite”, neştiind că acestea există deja, fiind aprobate în 28 mai 2020 de Consiliul Local, la propunerea predecesorului său. Ar trebui doar să le aplice, dar dacă va înregistra acelaşi succes ca şi cu contractele privind ridicarea gunoaielor, care au mutat o vreme Groapa de la Glina în buricul Capitalei, mai bine s-ar lăsa păgubaşă.

USR-PLUS nu se prea remarcă la guvernare. Are, după cum se vede, doar figuri capabile să-şi cîştige popularitatea pe facebook, prin postări ca ale lui Andrei Caramitru, care consideră Biserica Ortodoxă “o sectă demonică”, deşi BOR este încă pe locul doi în topul încrederii după Armată, ori ale lui Iulian Bulai, care deşi se declară credincios şi ”catoloc practicant” nu s-a sfiit să posteze, chiar în ajunul Crăciunului că Iisus este rodul unei ”mame surogat” şi al unui tată care ”acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea” (comentarii pentru care ambii au fost amendaţi cu cite 5.000 de lei de către CNCD). În această vocaţie pentru popularitate, doar de dragul popularităţii poate sta, în raport cu istoria, caracterul efemer al acestei alianţe politice, care are oricum un electorat extrem de volatil, pretenţios şi totodată nedisciplinat.  

E greu de crezut că USR-PLUS va rezista, doar prin asemenea performanţe. Formaţiunea se află prinsă într-un plin paradox: după ce a criticat ”sistemul”, asigurîndu-şi ascensiunea politică, acum e parte a lui. Dacă nu va reuşi în munca sisifică de a-l schimba (şi mi se pare foarte greu să o facă, pentru că se cam vede că nu are cu cine), e greu de crezut că poate supravieţui pe termen lung. Va rămîne, probabil, în istorie, doar prin aceea că şi-a dat afară liderul, pe Nicuşor Dan, ajuns pe speze proprii primar al Capitalei şi cu mari şanse, după cum arată şi recentul sondaj făcut de CURS în Capitală, să ajungă succesorul lui Klaus Iohannis. Şi că a reuşit performanţa să aducă în fruntea Timişoarei pe germanul Dominic Fritz, un tînăr politician cu ”paşaport UE” şi multiple competenţe. Cei doi sînt singurii care ar conta, avînd atît o nouă agendă, cît şi capacitatea de a o urma, dar au treburile lor şi oricum sînt cumva ”excentrici” faţă de alianţa USR-PLUS – adică la ani-lumină faţă de jocurile care se fac şi se desfac, în vederea fuziunii ei într-un singur partid.

În rest, e ceaţă şi, cum postează Daniel Funeriu pe blogul său, ”asta se întîmplă des, mai ales cu oengişti vocali care nu înţeleg că acum ei conduc sistemul pe care l-au înjurat ani de zile”. Pînă una-alta, USR-PLUS, cu Barna, Voiculescu, Cioloş, Armand trăiesc acum în drama de a fi rescris ei singuri anticul ”paradox al minicinosului”, care sună aşa: ”un cretan spune: toţi cretanii sînt mincinoşi”.  Cu alte cuvinte, deocamdată nu pot arăta decît că nu sînt cu nimic mai breji decît cei pe care, înjurîndu-i, s-au cocoţat la putere. Tot de dragul ei, şi-atît, cum a făcut toată lumea pînă acum. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7601701-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7601701-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Faptul că USR-PLUS se află la guvernare poate însemna sfîrşitul acestui partid, în care mulţi şi-au pus ultimele speranţe, că în România se mai poate face ceva. Cum transformi un ”ONG-ist vocal”, a cărui ocupaţie principală...