În fiecare zi după incendiu aflăm că încă un pacient şi-a pierdut viaţa în locul în care trebuia să îşi găsească vindecarea. Dragoş Militaru este pensionar şi este total revoltat de situaţie.

„Nu, cum să mă mai internez, sunt operat de inimă şi plămâni. Cum să mai am curajul? Nu mai am curajul. Ce să fac altceva, mă tratez mai bine acasă. Prevenţia în primul rând, să punem accentul, nu ce fac ei acuma. Au nenorocit toate spitalele”, crede el.

Chiar şi în faţa unui sistem medical şubrezit, tot ajungi să ai nevoie de îngrijiri.

„Probabil ar trebui să ai încredere în spital din moment ce este singura instituţie care te poate ajuta. Dacă nu ai oxigenul de care ai nevoie, ce poţi face? Trebuie să ajungi şi la spital, nu? Asta e situaţia. Până la urmă trebuie să depăşim momentul”, spune Patricia.

„Din păcate nu avem încredere, vedem că se întâmplă foarte des astfel de incidente. Trist. Din păcate suntem nevoiţi să venim la… cât mai repede. După e problema. Nu când venim, ci după ce venim la spital apar problemele”, este de părere şi Radu.

Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.763. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI. În România sunt peste 200 de spitale care tratează pacienţii infectaţi cu SARA-CoV-2.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7627508-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7627508-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În fiecare zi după incendiu aflăm că încă un pacient şi-a pierdut viaţa în locul în care trebuia să îşi găsească vindecarea. Dragoş Militaru este pensionar şi este total revoltat de situaţie. ...