Circa 40% dintre londonezi ar părăsi Marea Britanie pentru altă ţară din Europa, conform unui sondaj realizat în septembrie de furnizorul de servicii de resurse umane Adecco şi firma de cercetare YouGov.

Prin comparaţie, un sondaj efectuat în 2016 de Grant Thornton arată că doar 16% dintre locuitori ar pleca din Regatul Unit pe fondul despărţirii de Uniunea Europeană.

Datele subliniază faptul că pandemia şi Brexit-ul ar reduce din dorinţa muncitorilor de a se muta în Regat. Anterior, City of London Corporation, care supraveghează districtul financiar al capitalei, a publicat un raport prin care susţinea că Londra se va remodela într-un hub dedicat fintech-urilor şi finanţelor sustenabile.

Totuşi, optimismul cu care a fost scris raportul vine în contrast cu străzile goale ale Londrei şi cu miile de oameni relocaţi în oraşe precum Paris şi Frankfurt.

„Chiar dacă luăm în calcul acordul comercial şi programul de vaccinare, nivelurile ridicate de incertitudine îi determină pe cei tineri să îşi caute de muncă în afara Londrei şi Marii Britanii. Dacă business-urile nu vor acţiona în această privinţă, îşi vor risca şansele de a reveni la normal pe termen lung”, spune Alex Fleming, preşedintele diviziei pentru Europa de Nord din cadrul Adecco.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/londra-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/londra-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Circa 40% dintre londonezi ar părăsi Marea Britanie pentru altă ţară din Europa, conform unui sondaj realizat în septembrie de furnizorul de servicii de resurse umane Adecco şi firma de cercetare YouGov. ...