Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor au publicat rezultatele unei verificări minuţioase a site-urilor web, un exerciţiu care se efectuează în fiecare an pentru a se identifica încălcări ale legislaţiei UE în materie de protecţie a consumatorilor pe pieţele online.

Anul acesta, pentru prima dată, verificarea s-a axat pe dezinformarea ecologică, denumită şi „greenwashing”, practică prin care întreprinderile susţin că fac mai mult pentru mediu decât fac în realitate.

S-a analizat folosirea menţiunii „ecologic” în diverse sectoare de activitate, cum ar fi confecţiile, produsele cosmetice şi echipamentele de uz casnic.

„Autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor au avut motive să creadă că, în 42 % din cazuri, afirmaţiile în acest sens au fost exagerate, false sau înşelătoare, acestea putând fi calificate drept practici comerciale neloiale în temeiul normelor UE. Amploarea dezinformării ecologice a crescut, pe fondul tendinţei consumatorilor de a alege produse ecologice”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

„Din ce în ce mai multe persoane doresc să trăiască ecologic şi, în acest context, felicit întreprinderile care se străduiesc să ofere produse sau servicii ecologice. Există însă şi comercianţi lipsiţi de scrupule, care încearcă să păcălească consumatorii recurgând la cu afirmaţii vagi, false sau exagerate. Comisia se angajează pe deplin să creeze condiţii astfel încât consumatorii să poată face alegeri informate în contextul tranziţiei verzi şi să nu mai cadă victime dezinformării ecologice. Aceasta este chiar una dintre principalele priorităţi ale Noii agende pentru consumatori, pe care am adoptat-o toamna trecută”, declară Didier Reynders, comisarul pentru justiţie.

După o verificare mai amplă, Comisia şi autorităţile de protecţie a consumatorilor s-au oprit asupra unui număr de 344 de afirmaţii aparent îndoielnice. În mai mult de jumătate din cazuri, comerciantul nu a furnizat suficiente informaţii astfel încât consumatorii să poată aprecia exactitatea afirmaţiilor.

În 37 % din cazuri s-au folosit afirmaţii vagi şi generale, cum ar fi „eco-responsabil”, „ecologic”, „durabil”, care urmăreau să le ofere consumatorilor impresia nefondată că un produs nu are impact negativ asupra mediului.

În plus, în 59 % din cazuri, comerciantul nu a furnizat dovezi uşor de verificat în sprijinul afirmaţiei făcute.

În cadrul evaluărilor globale s-a constatat că, luând în considerare diverşi factori, în 42 % din cazuri au existat motive să se creadă că afirmaţiile ar putea fi false sau înşelătoare şi, prin urmare, că ar putea constitui o practică comercială neloială în temeiul Directivei privind practicile comerciale neloiale.

Autorităţile naţionale vor contacta societăţile în cauză şi le vor prezenta problemele identificate pentru ca acestea să le remedieze, după caz. Concluziile acestei verificări minuţioase vor fi luate în considerare în evaluarea impactului care urmează să fie pregătită pentru noua propunere legislativă de responsabilizare a consumatorilor în tranziţia verde, anunţată în Noua agendă pentru consumatori.

Verificarea site-urilor web cu accent pe dezinformarea ecologică este una dintre iniţiativele pe care Comisia le întreprinde pentru a le permite consumatorilor să facă alegeri mai durabile.

O altă iniţiativă este angajamentul privind consumul verde (Green Consumption Pledge), pe care comisarul Reynders a lansat-o la 25 ianuarie 2021, precum şi o propunere legislativă menită să responsabilizeze consumatorii în tranziţia ecologică printr-o mai bună informare cu privire la durabilitatea produselor şi o mai bună protecţie împotriva anumitor practici, cum ar fi dezinformarea ecologică şi obsolescenţa timpurie. Va urma şi o propunere legislativă privind folosirea menţiunii „ecologic” utilizând metodele care se bazează pe amprenta de mediu.

Comisia va propune un model obligatoriu armonizat de etichetare nutriţională pe partea frontală a ambalajelor produselor alimentare, astfel încât consumatorii să aleagă în cunoştinţă de cauză alimente sănătoase şi durabile. Pentru unele aparate de uz casnic, eticheta energetică a UE oferă deja o indicaţie clară şi simplă a eficienţei energetice a produselor, ceea ce ajută consumatorii să facă economii la factura de energie şi reduce în acelaşi timp emisiile de gaze cu efect de seră în întreaga UE.

Potrivit unei recente anchete de monitorizare a pieţei de consum, 78 % din consumatori au considerat că impactul probabil asupra mediului al aparatelor de uz casnic este un criteriu foarte important sau destul de important atunci când aleg un produs.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0577894899.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0577894899-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor au publicat rezultatele unei verificări minuţioase a site-urilor web, un exerciţiu care se efectuează în fiecare an pentru a se identifica încălcări ale legislaţiei UE în materie...