Era şi epoca în care am conştientizat cu surprindere că sînt locuri de unde nici nu te gîndeşti că ar ieşi aşa de mulţi bani, cum ar fi parcările sau gunoaiele. Dacă în jurul lor s-au construit de-a lungul anilor sisteme de tip mafiot, menite să asigure prin ”protecţia” mediatică şi politică un monopol al acestor servicii, în avantajul unor persoane sau grupuri de persoane, stau să mă gîndesc ce s-a întîmplat în acea vreme cu contractele din domenii mult mai importante din sfera publică. Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre drama femeilor din politica românească.

Cu numai un deceniu în urmă, Elena Udrea se afla pe culmile puterii. Ştiută ca avînd cea mai puternică înrîurire asupra preşedintelui Traian Băsescu, Elena Udrea, al cărei proces de corupţie s-a judecat zilele trecute la Curtea de Apel Bucureşti (prilej de o nouă alarmă falsă cu bombă) era probabil personajul cel mai influent şi cunoscut din România de acum un deceniu. Specializată în ctitorirea şi tăierea de panglici la terenuri de sport la sate, chiar şi cînd acestea, din prea marea grabă de a se cheltui banul public erau amenajate în pantă, Elena Udrea s-a bucurat în presă de prima pagină, peste tot şi multă vreme.

Singura ei concurentă reală la favorurile prezidenţiale era Laura Codruţa Kovesi, care se ocupa, tăcută şi eficientă, să facă curat în rîndul celorlalte pretendente. De Elena nu se putea atinge. Nu încă. Monica Iacob Ridzi şi Alina Bica au simţit-o pe pielea lor, în vreme ce Monica Macovei a avut înţelepciunea să se alieze cu puternica femeie din fruntea DNA. Şi pentru că o vreme Elena Udrea a rămas intangibilă, răzbunarea, mai tîrzie, a fost şi mai aprigă şi plină de fiere. S-a răsfrînt şi asupra lui Traian Băsescu. Laura Codruţa Kovesi i-a pregătit Elenei Udrea ceea ce ar fi vrut să-i ofere de atunci: un loc rezervat la răcoare. Planul o include acum şi pe Ioana Băsescu, fiica celui care o protejase şi o ridicase, dintr-o carieră altfel obscură, pe culmile puterii.  

Rezultatul îl vedem în aceste zile, cînd Elena Udrea, fostă cea mai puternică femeie a politicii de pe malurile Dîmboviţei, ”un veritabil Kill Bill al politicii româneşti”, cum o socotea Raluca Turcan în 21 noiembrie 2010, cînd aceasta a fost aleasă aproape în unanimitate şefă a organizaţiei PDL pe Bucureşti, va vedea dacă a ajuns-o sau nu mîna lungă a furiei mocnite a domnişoarei de fier Kovesi. Care, se vede treaba, nu uită şi nu iartă. Pe nimeni, în primul rînd pe cei care, precum Traian Băsescu, au cutezat vreodată să creadă că ei se folosesc de ea şi nu invers.

Aceasta e în fond drama femeilor, în politica românească. Atunci cînd nu sînt prada unui misoginism funciar, care, s-a văzut în cazul nefericitelor Viorica Dăncilă şi Carmen Dan de care PSD-ul s-a folosit cum a vrut şi pînă cînd a vrut, pentru a le arunca înapoi în anonimat atunci cînd n-au mai folosit strategiei de partid, misoginism care ţine de tradiţia românească şi nu poate fi eradicat prea curînd, ele se doboară unele pe altele. Aşa s-a făcut că unica supravieţuitoare a femeilor din jurul lui Traian Băsescu şi din politica românească a rămas Raluca Turcan, care întodeauna a ştiut, ori a simţit de unde bate vîntul schimbării.

La ceva vreme după punerea sub acuzare a Elenei Udrea, Turcan a postat în februarie 2015 pe pagina sa de facebook un colaj  în care aceasta purta un costum galben şi ţinea în mînă o sabie însîngerată, cu următorul comentariu: “Kill Bill  Pleşcoi poate fi un veritabil Kill Bill al politicii româneşti”. A fost o patetică şi jalnică tentativă de a ne arăta cît a fost ea de subtilă, cînd o lăuda pe Udrea, în loc de… (nu găsesc un termen potrivit pentru o femeie, în această postură), cum de fapt a fost.

Drama femeii din politica românească e că Raluca Turcan a ajuns să fie singura femeie din actualul executiv – un guvern din care face parte şi Uniunea Salvaţi România, care clamează public corectitudinea politică, dar ai cărei vajnici co-preşedinţi Barna şi Cioloş sînt şi ei la fel de misogini ca tot românul: n-au fost în stare să găsească în rîndurile USR nicio femeie demnă de guvernul din care fac parte. Există doar, ca o excepţie menită să întărească starea de fapt, numirea Ancăi Dragu la conducerea Senatului. Ar fi timpul ca femeile să nu mai creadă în promisiunile politicienilor bărbaţi şi să-şi facă propriul partid. Dar mi-e teamă că s-ar bloca la desemnarea candidatelor.   

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/8.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/8-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Era şi epoca în care am conştientizat cu surprindere că sînt locuri de unde nici nu te gîndeşti că ar ieşi aşa de mulţi bani, cum ar fi parcările sau gunoaiele. Dacă în jurul lor s-au construit ...