Ceremonia de învestire a noului preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, a fost urmărită cu mare interes de americani şi de oamenii de pe întregul Glob. Desigur, fiecare a avut motivele lui şi a analizat aspectele care îl pasionează în viaţa de zi cu zi. Iar când vine vorba de fashion, lucrurile au fost spectaculoase.

Chiar dacă atmosfera generală a fost temperată de un bun-gust cu specific american, asta nu înseamnă că ţinutele alese de participanţii la eveniment au fost banale. Mai mult, pe lângă cei deja aflaţi în vizorul publicului, s-au remarcat figuri noi, cu un potenţial stilistic mare, arată CNN.

De exemplu, Ella Emhoff, fiica vitregă a vicepreşedintelui SUA Kamala Harris, a ieşit în evidenţă cu o alegere vestimentară extrem de apreciată pe internet. Detaliile ţinutei sale ieşeau din ce în ce mai tare în evidenţă, pe măsură ce Ella Emhoff cobora treptele Capitoliului alături de fratele ei, Cole.

„Vorbind în numele adolescenţilor cu înclinaţii artistice, simt nevoia să precizez cât de mult înseamnă prezenţa lui Ella Emhoff pentru noi”, a scris un utilizator pe Twitter.

De altfel, şi specialiştii au fost impresionaţi. Scriitorul şi editorul Evan Ross Katz a comentat pozitiv outfit-ul ales de Ella Emhoff. „Simt miros de fashion icon în devenire”.

CITEŞTE AICI: Primele Doamne şi rochiile alese la Balul de Inaugurare. Cele mai bune ţinute de-a lungul istoriei.

Ella Emhoff este studentă la prestigioasa Şcoală de Design Parsons din New York. Deşi iniţial s-a speculat că poartă o creaţie proprie, ţinuta de la ceremonia de învestire este semnată de brand-ul italian Miu Miu, o divizie a gigantului de lux Prada.

Stiliştii Jill Lincoln şi Jordan Johnson au ajutat-o să completeze look-ul cu o pereche de ochelari circulari în stil John Lennon, o mască de faţă neagră, mănuşi de piele şi un accesoriu pentru păr Loeffler Randall.

Pe sub jacheta în carouri, Emhoff a purtat o rochie cu umeri uşor supradimensionaţi, semnată Batsheva, un brand care se mândreşte cu faptul că oferă o „inflexiune modernă” stilurilor tradiţionale americane, reinterpretând „elemente simbolice ale moderaţiei şi reprimării”.

Şi simţul umorului a fost la el acasă. Un videoclip cu „jocul de sprâncene” al tinerei de 22 de ani a devenit viral după ceremonia de miercuri.

 

 

Fiica lui Doug Emhoff este pasionată de tot ce înseamnă culori, forme şi texturi, iar acest lucru este vizibil şi pe pagina ei de Instagram.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0584905129.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0584905129-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ceremonia de învestire a noului preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, a fost urmărită cu mare interes de americani şi de oamenii de pe întregul Glob. Desigur, fiecare a avut motivele lui şi a analizat aspectele...