36% dintre respondenţi au declarat că se vor vaccina de îndată ce vaccinul va fi disponibil, în timp ce 38% dintre români spun că nu se vor vaccina nici anul acesta, nici mai târziu.

Dintre cei care se vor vaccina imediat, 59% sunt barbati, iar 41% sunt femei. În schimb, dintre cei care refuză vaccinarea, femeile au un procent mai mare – 66%, comparativ cu 34% bărbaţi.

26% dintre respondenţii care declară că se vor vaccina spun că o vor face mai târziu, nu în 2021.

Mediul rural se arată cel mai reticent la vaccinare: doar 24% dintre respondenţi sunt deschişi să se imunizeze de îndată ce vor avea ocazia, comparativ cu 45% dintre cei din mediul urban care şi-au exprimat intenţia de a se vaccina. Mai mult, peste jumătate dintre cei din mediul rural (51% ) spun că nu se vor vaccina deloc, nici acum, nici mai târziu.

Seniorii pensionari şi maturii fără partener sunt segmentele care se arată cele mai deschise la vaccinare. Peste jumătate dintre pensionari, întrebaţi dacă se vor vaccina cât mai curând, au răspuns afirmativ, iar 56% dintre maturii fără partener au avut aceeaşi opţiune. În schimb, tinerii, deşi au declarat că vor să se vaccineze, spun că ar preferă să mai aştepte până anul următor: 36% dintre tinerii profesionişti şi 31% dintre milenialii fără partener au optat pentru varianta vaccinării mai târziu.

Dintre respondenţii care refuză vaccinarea, femeile au înregistrat un procent mai mare decât bărbaţii cu aceeaşi opţiune. 46% dintre femei spun că nu se vor vaccina, comparativ cu aproximativ o treime dintre bărbaţi. Similar, membrii ai familiilor tradiţionale (48%) declară că nu se vaccinează.

Peste jumătate dintre românii care se vaccinează (53%) declară că o fac pentru că nu vor să se îmbolnăvească. Observăm că dintre toate segmentele, seniorii pensionari îşi doresc cel mai mult să evite îmbolnăvirea cu Sars-CoV-2 – 67% au menţionat acest lucru drept motiv pentru care se vaccinează. Este de înţeles, având în vedere că se află într-o categorie de risc. Din punct de vedere al educaţiei, cei care se vaccinează pentru a nu se îmbolnăvi au în proporţie de 48% educaţie superioară şi doar 10% sunt cei cu educaţie primară care au ales această variantă.

Al doilea motiv pentru care românii aleg să se vaccineze este dorinţă de a-i proteja pe ceilalţi – 47% dintre respondenţi au menţionat această opţiune. Dintre aceştia, tinerii profesionişti se arată cei mai atenţi faţă de cei din jurul lor – 61% au spus că se vaccinează pentru a-i proteja pe ceilalţi. Dacă ne uităm la nivelul de educaţie, observăm că persoanele care se gândesc să îi protejeze pe ceilalţi sunt cele cu educaţie superioară (49%). În schimb, cei cu educaţie primară care au selectat acelaşi răspuns sunt doar 7%.

Dorinţa de a-şi relua activităţile normale – socializarea în condiţii normale, călătoriile şi mersul în vacanţe – sunt alt motiv important care îi determină pe români să se vaccineze. 42% dintre români au menţionat acest motiv.

Alte motive selectate de respondenţi în ceea ce priveşte intenţia de a se vaccina sunt: dorinţa de a se simţi relaxaţi şi liniştiţi – menţionată de o treime dintre români (33%); posibilitatea de a-şi vizita părinţii fără teamă – 18%; călătoriile în străinătate – 13%.

Pentru foarte puţini români faptul că vaccinarea este recomandată îi motivează în acest sens. Doar 1 din 10 respondenţi a menţionat că se vaccinează pentru că se recomandă de către autorităţi şi medici.

62% dintre români afirmă că au temeri legate de vaccin, comparativ cu 37% care declară că nu au nicio temere.

Conform studiului, 42% dintre respondenţi se tem de potenţialele reacţii adverse provocate de vaccin.

Dintre cei care nu intenţionează să se vaccineze, mai mult de jumătate (54%) consideră că vaccinul nu a fost suficient testat. 48% dintre respondenţii care nu se vaccinează spun că se tem de reacţiile adverse, iar 4 din 10 respondenţi (41%) nu cred în eficienţa vaccinului împotriva COVID-19.

Dintre segmente, 75% dintre maturii fără partener cred că vaccinul nu a fost testat suficient şi 90% din acelaşi segment se tem de reacţiile adverse. Interesant este că doar 14% dintre românii care nu se vaccinează au declarat că nu se tem de îmbolnăvirea cu noul coronavirus. Ceilalţi, deşi se tem de virus, nu intenţionează să se vaccineze.

Teama de reacţiile adverse este un motiv menţionat în cea mai mare măsura de cei cu educaţie medie (52%). Similar, 51% dintre cei care nu cred în eficienţa vaccinului sunt persoanele cu educaţie medie. Dintre cei cu educaţie primară, 64% nu cred că vaccinul este testat suficient.

70% dintre români sunt de părere că vaccinul ar trebui să fie testat mai mult timp înainte de a fi disponibil pentru populaţie. Peste un sfert dintre aceştia (26%) consideră că vaccinul ar trebui testat timp de 1 an înainte de a putea fi administrat la scală largă, iar 18% menţionează o perioadă de peste 5 ani ca fiind potrivită pentru testare.

Dintre cei care se vaccinează de îndată ce vaccinul va fi disponibil, 50% au educaţie superioară, 40% au educaţie medie, iar 10% sunt cei cu educaţie primară. Persoanele care se vor vaccina, dar mai târziu sunt 53% cei cu educaţie superioara, 40% cu educaţie medie şi 7% cu educaţie primară. Dintre cei care nu se vor vaccina – 19% au educaţie primară, 49% au educaţie medie şi 32% au educaţie superioară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/vaccinare-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/vaccinare-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
36% dintre respondenţi au declarat că se vor vaccina de îndată ce vaccinul va fi disponibil, în timp ce 38% dintre români spun că nu se vor vaccina nici anul acesta, nici mai târziu. ...