Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut două percheziţii domiciliare, în Târgovişte, la femeia bănuită de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Femeia este bănuită de inducerea şi menţinerea în eroare a unei unităţi spitaliceşti, prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licenţă falsificate, ce atestă faptul că ar fi fost absolventă a unei instituţii superioare de învăţământ, act în baza căruia şi-ar fi exercitat profesia de psiholog, în perioada 1999-2019.

De asemenea, în baza unui atestat de liberă practică falsificat, falsul psiholog ar fi fost desemnată, prin decizii ale conducerii spitalului, să facă parte şi din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică constituite la nivelul unităţii medicale.

Astfel, aceasta ar fi evaluat cognitiv şi neuropsihic pacienţii unităţii spitaliceşti, personalitatea şi mecanismele de adaptare ale acestora, gradul de discernământ, ar fi acordat asistenţă de specialitate şi ar fi completat 1.381 de fişe de observaţie/evaluare, doar în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2018.

„Prin exercitarea în mod ilegal a profesiei de psiholog (atât ca angajat al spitalului, cât şi prin participarea în cadrul comisiilor de specialitate), s-ar fi produs un prejudiciu instituţiei angajatoare de 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate, parţial, pentru perioada 2011-2019. Prejudiciul va fi calculat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză”, spun poliţiştii.

Falsul psiholog a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru desfăşurarea activităţilor de urmărire penală, iar la finalul audierilor s-a decis arestarea sa la domiciliu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/fotojet-6.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/fotojet-6-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut două percheziţii domiciliare, în Târgovişte, la femeia bănuită de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Femeia este bănuită de...