Astăzi este ziua în care sărbătorim telefonul mobil. Povestea lui începe acum 145 de ani.

Pe 10 ianuarie 1876, Alexander Graham Bell a depus cerere de brevet pentru primul telefon, la biroul din New York. Era ora 12.00. La două ore distanţă, Elisha Gray a depus, la rândul său, cerere de brevet.

Bell a avut, însă, câştig de cauză în procesele care au urmat şi la două luni distanţă apărea primul telefon controlat.

Au trecut anii iar în 1925 a apărut primul telefon cu rotiţă. Puteai să apelezi un număr cu ajutorul acesteia, nu mai era nevoie de operator.

35 de ani mai târziu a apărut un sistem pentru maşină. Nu era cu bluetooth sau wireless, însă oferea libertatea de a apela când era pe drum. Abia în 1980 a apărut primul telefon mobil. Iar cu un smartphone ne-am ales în 2007 când Steve Jobs prezenta primul iPhone.

Cele mai importante momente în dezvoltarea telefonului

  • 14 ianuarie 1876 – a fost brevetat telefonul
  • 10 martie 1876 – primul telefon din istorie
  • 4 ianuarie 1925 – primul telefon cu rotiţă pentru formarea numerelor
  • 30 ianuarie 1960 – primul sistem telefonic automat pentru maşini
  • 18 septembrie 1970 – primul videofon
  • 10 noiembrie 1980 – AEG Telecar CD, primul telefon mobil
  • 10 mai 1989 – Motorola MicroTAC9800X, primul telefon cu clapetă
  • 30 august 1994 – IBM Simon, primul telefon cu ecran
  • 30 ianuarie 2000 – Sharp J-SHO4, primul telefon cu cameră
  • 29 iunie 2007 – A fost lansat primul iPhone
  • 6 august 2008 – T-Mobile G1, primul telefon cu Android
  • 8 ianuarie 2018 – Royole FlexPai, primul smartphone cu ecran pliabil 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0092640598.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0092640598-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Astăzi este ziua în care sărbătorim telefonul mobil. Povestea lui începe acum 145 de ani. Pe 10 ianuarie 1876, Alexander Graham Bell a depus cerere de brevet pentru primul telefon, la biroul din New...