Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a cerut miercuri reglementări la nivel mondial în cazul Bitcoin, afirmând că moneda digitală a fost utilizată, în anumite situaţii, pentru activităţi de spălare de bani, astfel că trebuie acoperit vidul legislativ.

“Pentru cei care au presupus că s-ar putea transforma în monedă, îmi pare foarte rău, dar Bitcoin este o resursă cu un puternic caracter speculativ, care a efectuat unele activităţi comerciale nostime şi interesante, dar şi unele activităţi de spălare de bani total reprobabile”, a declarat Christine Lagarde la o conferinţă organizată de agenţia de presă Reuters.

“Trebuie să existe reglementări, trebuie stabilite şi aplicate, la nivel global, deoarece dacă există o breşă, acea breşă va fi folosită”, a subliniat preşedintele BCE, conform agenţiilor Reuters şi Bloomberg.

Sectorul criptomonedelor nu este vizat de prea multe reglementări şi acţiuni de supervizare, dar au început să fie instituite norme pentru combaterea spălării banilor.

Autorităţile din mai multe ţări au cerut implementarea unor norme la nivel mondial în domeniul criptomonedelor. Mai multe bănci centrale, inclusiv Banca Centrală Europeană, au anunţat iniţiative în sensul dezvoltării propriilor monede digitale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0575047945.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0575047945-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a cerut miercuri reglementări la nivel mondial în cazul Bitcoin, afirmând că moneda digitală a fost utilizată, în anumite situaţii, pentru activităţi de spălare de bani, astfel că trebuie...