Preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marţi, în contextul în care Camera Reprezentanţilor a iniţiat procedura inculpării în sensul demiterii, că declaraţiile pe care le-a făcut înaintea violenţelor produse la Capitoliu au fost corecte.

“Mi-a fost analizat discursul şi fiecare cuvânt din fiecare paragraf, fiecare propoziţie şi toată lumea crede că a fost total adecvat”, a declarat Donald Trump, conform publicaţiei The Hill, înaintea unei vizite în apropierea frontierei dintre SUA şi Mexic.

Donald Trump a părut să atribuie responsabilitatea pentru violenţele de la Capitoliu politicienilor care au făcut comentarii în vara anului 2020, în timpul protestelor antirasism. “Aceasta este adevărata problemă”, a subliniat Donald Trump.

Pe 6 ianuarie, înaintea violenţelor care au vizat Congresul, Donald Trump a rostit un discurs în faţa simpatizanţilor, în centrul Washingtonului. “Vom merge la Capitoliu şi vom scanda în faţa bravilor noştri senatori şi congresmeni, iar spre unii probabil nu vom scanda prea mult. Pentru că ţara nu poate fi luată înapoi prin acţiuni slabe. Trebuie să arătăm putere şi să fim puternici. Trebuie să cerem Congresului să facă ceea ce trebuie şi să numere doar voturile electorilor reprezentaţi legal”, a afirmat Donald Trump în discursul din 6 ianuarie. Donald Trump nu a recunoscut victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial, denunţând presupuse fraude electorale.

Liderii democraţi din Camera Reprezentanţilor au depus formal, luni, proiectul de rezoluţie pentru inculparea preşedintelui Donald Trump în sensul demiterii, liderul de la Casa Albă fiind acuzat de “instigare la insurecţie”, după violenţele produse la Capitoliu. “Preşedintele Trump a periclitat grav securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor de guvernare. A ameninţat integritatea sistemului democratic, a interferat asupra tranziţiei paşnice a puterii, a periclitat o ramură coegală a sistemului de guvernare. Prin urmare, a trădat încrederea acordată în calitatea de preşedinte, afectând în mod evident poporul Statelor Unite”, argumentează iniţiatorii rezoluţiei.

Proiectul de rezoluţie invocă Amendamentul 14 al Constituţiei, subliniind că textul constituţional prevede “interzicerea deţinerii unei funcţii publice de către persoane implicate în acte de insurecţie sau rebeliune împotriva Statelor Unite”.

Articolul de inculpare a preşedintelui Donald Trump în vederea demiterii urmează să fie supus votului Camerei Reprezentanţilor miercuri, a afirmat congresmanul Jim McGovern.

În cazul în care preşedintele Donald Trump va fi inculpat de Camera Reprezentanţilor, Senatul SUA va decide, cu majoritate de două-treimi, dacă preşedintele este vinovat. În acest context, demiterea este improbabilă.

Preşedintele Donald Trump, al cărui mandat se încheie pe 20 ianuarie, este acuzat că şi-a instigat simpatizanţii să atace sediul Congresului SUA. Violenţele produse săptămâna trecută la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0582806400.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0582806400-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marţi, în contextul în care Camera Reprezentanţilor a iniţiat procedura inculpării în sensul demiterii, că declaraţiile pe care le-a făcut înaintea violenţelor produse la Capitoliu au...