O echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, formată din experţi internaţionali însărcinaţi cu investigarea originilor pandemiei Covid-19, va ajunge în China pe 14 ianuarie, a declarat autoritatea naţională a sănătăţii din China, notează The Guardian.

 

Echipa intenţiona iniţial să intre în China la începutul lunii ianuarie, dar Beijingul a blocat-o, spunând că vizele nu au fost aprobate, chiar dacă unii membri ai grupului erau pe drum.

 

Apoi, Ministerul de Externe al Chinei a numit întârzierea o „neînţelegere”.

 

La acea vreme, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi-a exprimat consternarea şi a spus că a cerut Chinei să permită echipei să intre: „Sunt foarte dezamăgit de această veste, dat fiind că doi membri şi-au început deja călătoriile, iar alţii au aflat în ultima secundă că nu pot pleca. Dar am fost în contact cu înalţi oficiali chinezi. Şi am precizat încă o dată că misiunea este o prioritate pentru OMS şi echipa internaţională,” a spus el.

 

OMS încearcă de câteva luni să trimită echipa de experţi din mai multe ţări. Se vorbeşte cu oficiali chinezi din iulie. Oamenii de ştiinţă doresc să stabilească modul în care virusul a ajuns de la animal la om.

 

Nu este clar dacă echipa va merge în centrul oraşului chinez Wuhan, unde coronavirusul a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul anului 2019.

 

O serie de ţări, inclusiv Australia, au solicitat o investigaţie cu privire la originile virusului.

 

După declaraţia lui Tedros, Ministerul de Externe al Chinei a declarat că ţara este deschisă unei vizite, dar că încă lucrează la „procedurile necesare şi planurile concrete relevante”.

 

”Este foarte important ca OMS să fie în fruntea luptei împotriva pandemiei şi să aibă un rol important în încercarea de a privi înapoi la rădăcinile acestei pandemii, astfel încât să putem fi mai bine pregătiţi pentru următoarea”, a spus Dujarric, purtătorul de cuvânt al ONU

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0513820007.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0513820007-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, formată din experţi internaţionali însărcinaţi cu investigarea originilor pandemiei Covid-19, va ajunge în China pe 14 ianuarie, a declarat autoritatea naţională a sănătăţii din China, notează ...