19 bătrâni şi 2 angajaţi s-au infectat într-un azil de bătrâni din A Coruña, unde vaccinarea cu prima doză s-a făcut în 30 decembrie.

La un alt centru de bătrâni, din Mallorca, 69 de persoane s-au infectat la 6 zile după vaccinare. Un caz similar a apărut şi în sud-vest, la Huelva.

Pentru că sunt sute de cazuri noi în azile din toată Spania, autorităţile au decis să blindeze căminele de bătrâni şi să suspende vizitele rudelor.

În joc se află chiar capacitatea vaccinului de a imuniza împotriva Covid-19.

Temerea experţilor spanioli în vaccinuri este că virusul poate să înveţe să evolueze, dacă multe persoane se infectează între cele două doze.

În acelaşi timp, experţii amintesc faptul că imunizarea cu serul de la Pfizer începe de-abia după 12 sau 15 zile de la prima vaccinare.

„Vorbim de imunizare după 12 sau 15 zile de la prima doză. Şi desigur, ca să avem protecţie totală trebuie administrată a doua doză din ziua a 7 – a”, a explicat Jaime Pérez – purtător de cuvânt al Asociaţiei Spaniolă de Vaccinologie

„Acele tulpini care reuşesc să scape după vaccinare vor fi cele care vor supravieţui când toată populaţia va fi vaccinată”, a continuat expertul.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7621492-mediafax-foto-independentonline-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7621492-mediafax-foto-independentonline-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
19 bătrâni şi 2 angajaţi s-au infectat într-un azil de bătrâni din A Coruña, unde vaccinarea cu prima doză s-a făcut în 30 decembrie. ...