Vara australiană de tenis începe anul acesta cu două turnee WTA 500 şi altele două ATP 250, desfăşurate în paralel în perioada 31 ianuarie – 6 februarie, toate sub denumirea generică Melbourne Summer Series. Simona Halep şi-a anunţat intenţia de a participa la turneul care precede Australian Open. Alte trei românce sunt acceptate direct pe tablorile principale. Organizatorii au anunţat că 49 din primele 50 de jucătoare ale clasamentului WTA au acceptat prezenţa la competiţie.

Turneele vor promova prin denumirile lor zonele cheie ale regiunii Victoria, Melbourne Summer Series şi Australian Open propunându-şi să ajute la revigorarea acestui stat, afectat de incendiile de vegentaţie şi de pandemie. Astfel, turneele feminine se vor numi Gippsland Trophy şi Yarra Valley Classic, iar cele masculine Great Ocean Road Open and Murray River Open.

În cazul turneelor feminine, ambele vor avea la start câte 64 de concurente la simplu şi 32 de perechi la dublu. Primele 32 de favorite vor fi împărţite în grupe cu câte 16 capi de serie, urmând ca celelalte participante să fie apoi distribuite la întâmplare pe tablourile principale. Printre concurentele care vor lua startul se numără cinci foste câştigătoare de la Australian Open: Naomi Osaka (JPN, numărul 3 mondial), Sofia Kenin (USA, nr.4), Serena Williams (USA, nr 11), Victoria Azarenka (BLR, nr 13) şi Angelique Kerber (GER, nr.25), dar şi numărul 2 WTA, românca Simona Halep .

Lor li se alătură şi alte campioane de Grand Slam precum Bianca Andreescu (CAN), Petra Kvitova (CZE), Iga Swiatek (POL), Svetlana Kuznetsova (RUS), Sloane Stephens (USA) şi Jelena Ostapenko (LAT). Nu va lipsi nici australianca Ashleigh Barty, care se întoarce în turneele de tenis după 11 luni de absenţă. Din România au fost acceptate direct Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA) şi Irina Begu (78 WTA).

Pentru turneele masculine împărţirea a fost deja făcută. Great Ocean Road Open va avea la start opt jucători din top 40 ATP: David Goffin (BEL), Karen Khachanov (RUS), Cristian Garin (CHI), John Isner (USA), Hubert Hurkacz (POL), Jannik Sinner (ITA), Reilly Opelka (USA) şi Nikoloz Basilashvili (GEO). În turneul Murray River Open s-au înscris alţi 10 tenismeni din top 40: Stan Wawrinka (SUI), Grigor Dimitrov (BUL), Felix Auger-Aliassime (CAN), Borna Coric (CRO), Casper Ruud (NOR), Taylor Fritz (USA), Ugo Humbert (FRA), Lorenzo Sonego (ITA), Dan Evans (GBR) şi Adrian Mannarino (FRA). Australieni Nick Kyrgios şi Jordan Thompson au fost acceptaţi direct pe tabolurile principale.

Organizatorii au anunţat că cele patru turnee se vor organiza cu spectatori în tribune, iar pentru siguranţa acestora incinta Melbourne Park va fi împărţită în trei zone. Toţi sportivii participanţi vor sta obligatoriu 14 zile în carantină, în Australia, înainte de startul turneului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0561407273.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0561407273-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Vara australiană de tenis începe anul acesta cu două turnee WTA 500 şi altele două ATP 250, desfăşurate în paralel în perioada 31 ianuarie – 6 februarie, toate sub denumirea generică Melbourne Summer Series. Simona Halep...