De joi, ora 10.00, până sâmbătă, ora 10.00, vor fi precipitaţii, joi (7 ianuarie) local în nord, centru şi nordest, iar din a doua parte a nopţii de joi spre vineri (7/8 ianuarie) aria acestora va fi în extindere dinspre sud, urmând să cuprindă cea mai mare parte a ţării.

Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în jumătatea de sud, unde se vor acumula 15…25 l/mp.

Vor predomina ploile, iar vineri (8 ianuarie) şi în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei, în Transilvania şi Moldova, unde se va depune strat de zăpadă.

La munte, temporar va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură.

Vântul va avea intensificări în zonele montane, în special la începutul intervalului, când viteza la rafală va atinge 60…80 km/h, spulberând zăpada, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40…50 km/h.

În următoarele zile şi pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, probabilitatea de apariţie a intervalelor cu precipitaţii va fi ridicată, concomitent cu pătrunderea şi instalarea unei mase de aer rece.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/6705577-mediafax-foto-marius-dumbraveanu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/6705577-mediafax-foto-marius-dumbraveanu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
De joi, ora 10.00, până sâmbătă, ora 10.00, vor fi precipitaţii, joi (7 ianuarie) local în nord, centru şi nordest, iar din a doua parte a nopţii de joi spre vineri (7/8 ianuarie) aria acestora va ...