Costel Alexe s-a prezentat joi la DNA şi nu a dat nicio declaraţie.

Acesta este audiat în dosarul în care e acuzat că ar fi luat mită 22 tone de tablă.

Potrivit DNA, în perioada martie-aprilie 2020, cel acuzat ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

„Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox.103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa”, arată DNA.

Cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe a fost trimisă de către ministrul Justiţiei, Stelian Ion, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis marţi ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe.

DNA a cerut să fie începută urmărirea penală faţă de Costel Alexe, fost ministru, cercetat pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

Costel Alexe este în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7583408-mediafax-foto-dragos-pascaneanu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7583408-mediafax-foto-dragos-pascaneanu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Costel Alexe s-a prezentat joi la DNA şi nu a dat nicio declaraţie. Acesta este audiat în dosarul în care e acuzat că ar fi luat mită 22 tone de tablă. ...