Raphael Warnock, pastor baptist, a câştigat alegerile în Georgia şi devine primul senator de culoare din acest stat şi doar al 11-lea membru afro-american al Senatului din istoria SUA.

În discursul de revendicare a victoriei, Warnock i-a adus un omagiu mamei sale, Verlene, care în adolescenţă a fost muncitor agricol.

“Zilele trecute – pentru că aceasta este America – mâinile în vârstă de 82 de ani, care obişnuiau să culeagă bumbacul altcuiva, au mers la urne şi l-au ales pe fiul ei cel mic ca senator al Statelor Unite”, a spus el.

Ulterior, presa americană a anunţat şi victoria lui Jon Ossoff, ceea ce înseamnă că democraţii obţin controlul asupra Senatului.

Ca urmare a celor două victorii din Georgia, democraţii şi republicanii vor avea acum fiecare acelaşi număr de locuri în Senat, camera superioară a Congresului. Cu toate acestea, vicepreşedintele ales, democratul Kamala Harris va prezida Senatul şi va avea dreptul la vot în caz de egalitate.

Acest lucru oferă administraţiei Biden o şansă mai mare de a-şi pune în practică agenda de lucru pe teme precum sănătatea şi schimbările climatice.

Senatul are, de asemenea, puterea de a aproba sau respinge nominalizările lui Biden pentru funcţii de cabinet şi judecători.

Alegerile au fost reluate în Georgia deoarece niciunul dintre candidaţii la alegerile generale din noiembrie nu a obţinut peste 50% din voturi.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/raphael-warnock.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/raphael-warnock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Raphael Warnock, pastor baptist, a câştigat alegerile în Georgia şi devine primul senator de culoare din acest stat şi doar al 11-lea membru afro-american al Senatului din istoria SUA. În discursul de revendicare a...