Italienii au petrecut o mare parte a Crăciunului şi a Anului Nou acasă. Oamenilor li s-a permis să iasă din case doar pentru muncă, sănătate şi urgenţe sau pentru scurte excursii.

Aceste reguli vor expira joi, iar miniştrii au convenit într-o reuniune, luni seara, să se revină la vechiul sistem pe trei niveluri, care permite aplicarea unor măsuri diferite în regiuni.

Însă, toate barurile şi restaurantele din Italia vor trebui să închidă în acest weekend, călătoriile dintre oraşe fiind reduse la minim, scrie Reuters.

Guvernul a decis, de asemenea, să amâne redeschiderea de joi a liceelor, ​​la jumătate din capacitate, până luni. Unele regiuni, inclusiv nordul regiunii Veneto, au decis să amâne redeschiderea şcolilor până pe 31 ianuarie.

Decretul guvernului a extins, de asemenea, până la 15 ianuarie, interdicţia de circulaţie între cele 20 de regiuni ale Italiei, călătoria fiind permisă numai pentru muncă, sănătate sau situaţii de urgenţă.

Numărul cazurilor zilnice a scăzut de la un maxim de aproximativ 40.000 la mijlocul lunii noiembrie la mult sub 20.000, însă foarte mulţi oameni au murit.

Italia, prima ţară occidentală care a fost lovită de COVID-19, a raportat aproape 76.000 de decese din februarie, fiind pe locul cinci în lume.

Sâmbătă, Ministerul Sănătăţii a respins redeschiderea staţiunilor de schi până la 18 ianuarie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0039244525.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0039244525-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Italienii au petrecut o mare parte a Crăciunului şi a Anului Nou acasă. Oamenilor li s-a permis să iasă din case doar pentru muncă, sănătate şi urgenţe sau pentru scurte excursii. Aceste reguli vor...