„Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – actriţa Rona Hartner şi Mihaela Pantea, alias Mimi, creatoare  de conţinut, invitate miercuri seara la Aleph News.

Atunci când o ai invitată în emisiune pe Rona Hartner, cuvântul de bază este show! O discuţie spumoasă, francă şi tonică despre viaţă, despre lume şi credinţă în vremea pandemiei, dar şi despre speranţa în noul an.

Aşadar, staţi cu ochii pe Rona şi pe francezul ei – sunt la pachet în emisiune – şi o să aveţi parte de veselie, muzică şi emoţie!

Rona Hartner: ,,În Sudul Franţei există tradiţia celor 13 deserturi”

Rona Hartner a scăpat de făcut cozonaci anul acesta. Pe lângă delicatesele de pe masa de sărbători, actriţa îţi spune că mama soţului său Hervé va găti toate cele 13 deserturi tradiţionale, un obicei cunoscut şi respectat în Sudul Franţei.

,,Da, simplu, gata le-ai aflat: stridii, ficăţei de gâscă şi aici în Sudul Franţei există tradiţia celor 13 deserturi, pentru ca se consideră că sunt 12 apostoli şi Iisus. Aşa că, eu, din fericire, am scăpat de făcut cozonaci, pentru ca mama lui Hervé, soţul meu, va pregăti toate deserturile posibile. Fiecare desert reprezintă un apostol. Este foarte frumoasă simbolistica. Eu gătesc, dar Hervé mă ajută cu tot restul.”

Rona, cu gândul la sărbătorile de altădată!

Cât despre sărbătorile de altădată, actriţa mărturiseşte că a avut cele mai frumoase Crăciunuri. Îţi spune şi motivul pentru care în perioada sărbătorilor simţea mereu că există întotdeauna o lumină aparte.

,,Am avut cele mai frumoase Crăciunuri din viaţa mea, pentru ca tatăl meu a inventat niste luminiţe. A făcut din 27 de mii de led-uri ghirlande care pe un patefon erau sincronizate cu un fel de perie… (…)Tata a lucrat 7-8 ani să facă acest computer arhaic în 1971 pentru ca si-a dorit foarte mult ca şi copiii lui să simtă ce înseamnă Crăciunul. (…) Din nefericire, am avut o inundaţie odată şi acest computer arhaic s-a distrus. Părinţii mei îşi doreau foarte mult ca noi să trăim ziua de Crăciun ca ziua în care lumina apare.”

R. Hartner: ,,Fiecare stă faţă în faţă cu el într-o zi”

Actriţa Rona Hartner vorbeşte despre provocările din vremea Covid-19, dar şi despre lecţiile pandemiei. Concluzia artistei? – ,,Măcar să nu trăim degeaba!”

,,Facem ce ne trece prin cap pentru că suntem creaţii geniale, dar libere. Fiecare are conştiinţa lui. Fiecare stă faţă în faţă cu el într-o zi. (…) Ar fi extraodinar ca fiecare să îl reprezentăm pe Dumnezeu pe pământ. Ce ar face Dumnezeu în situaţia asta? Dacă aş putea să îl reflect într-un fel poate că m-aş apropia puţin de el, de sursa creatorului. Măcar să nu trăim degeaba. Uneori ne dăm seama că trăim degeaba sau că luptăm pentru chestii degeaba.”

R. Hartner: ,,La nouă ani voiam să fiu preşedinte!”

,,De mică, am avut o vocaţie să fac foarte multă treabă. De exemplu, la nouă ani voiam să fiu preşedinte. Eu am crezut că a fi preşedinte, a reuşi ceva în viaţă trebuie sa munceşti tu, în locul tuturor. Asta este deviza mea! Cred că ceea ce lipseşte ţărilor, în general, sunt preşedinţi gospodari.”

R.Hartner: ,,Am aşa o pace interioară şi nu aş da-o pentru nimic în lumea asta!”

Rona Hartner îţi spune cât de importantă este reinventarea în tot ceea ce faci, dar şi cum au transformat-o experienţele – unele, deloc uşoare –prin care a trecut.

,,Cel mai mare drept al nostru este să fim diferiţi. La un moment dat trebuie diversitate. Oamenii se apropie de Dumnezeu încetul cu încetul. Trebuie să căutăm tot timpul ceva. Important este să te reinventezi! E bună şi criza asta până la urmă. Că foarte multă lume care este creativă se va reinventa, va inventa ceva. Religia este o mişcare permanentă şi ca sa ajungi la adevăr îţi trebuie o viaţă întreagă. Din toate experienţele am învăţat ceva. Fericirea pe care o am acum nu se compară cu nimic. În adâncurile mele, am o pace şi când am fost bolnavă de cancer… Am aşa o pace interioară şi nu aş da-o pentru nimic în lumea asta.”

Mimi, creator de conţinut, despre inspiraţie, emoţie şi primul milion de followers pe Instagram

Şi după ce ne-am luat porţia de energie cu Rona, trecem la un alt invitat care, cu siguranţă, te poate inspira şi pe tine.

Mimi este creator de content, se implică în diverse campanii şi, atenţie, a ajuns la un număr record de urmăritori pe Instagram. La primul mesaj postat pe Instagram nu bănuia că, la 20 de ani, avea să devină un fel de voce a unei generaţii. Astăzi simte că, este tot mai aproape, de visul ei din copilărie de a schimba în bine lumea.

Se caracterizează ca fiind ,,ambiţioasă, leneşă şi autentică.” Brânză bună în burduf de câine, cum recunoaşte că au cam spus toţi profesorii care au cunoscut-o.

,,În ultimul timp, m-am detaşat puţin de zona asta de vlogging pentru că am început să creez content pe… De fapt, fac asta de patru ani de zile. Creez content pe mai multe platforme, însă, în ultimul timp, m-am şi lăsat de vlog. Am pus asta pe YouTube…Ultimul meu vlog în urmă cu trei luni de zile. (…)Nu sunt atât de mulţi vloggeri care se lasă de treaba asta. Majoritatea continuă să facă vlogging până la un punct când ating saturaţia sau vor să se reprofileze.”

Ce spune Mimi despre sentimentul care te încearcă atunci când faci primul milion de followers pe Instagram?

,,Atunci când am făcut milionul pe Instagram m-am bucurat pe interior pentru că am conştientizat că în momentul ăsta am o voce, pot să spun tot ce gândesc, pot să susţin cauzele în care cred. Sunt un milion de oameni acolo care sunt dispuşi să mă asculte şi să îmi facă visele să devină realitate. Unul dintre cele mai mari vise ale mele, încă de când eram mică, a fost să schimb lumea. (…) Ca să poţi să schimbi lumea, trebuie să te schimbi mai întâi pe tine. Schimbându-mă pe mine în văzul tuturor, cred că pot să schimb o societate. Trebuie să mă maturizez, trebuie sa cresc. Aşa se produce evoluţia. Dacă vorbesc despre ideile mele, despre lucrurile în care cred îi voi inspira şi pe alţii să creadă în ele.”

Mimi, despre colaborări şi inspiraţie în zona online

Invitata lui Vlad Craioveanu – în cea de-a doua parte a emisiunii ,,Ochii pe mine!” – vorbeşte şi despre colaborarea cu vloggerul Selly. Recunoaşte faptul că a fost un lucru de bun augur. La fel de franc mărturiseşte însă că, momentan, nu-l urmăreşte pe Selly în online. Şi, din spusele lui Mimi, nici el pe ea…

,,Faptul că am colaborat cu Selly în urmă cu 3 ani de zile, cu el şi cu fraţii Munteanu, m-a propulsat, m-a validat ca vlogger şi m-a ajutat sa devin mult mai cunoscută.”

Mimi: ,,Sincer, nu mă inspiră nimeni din România!”

,,Am tot încercat să mă uit la diverse personalităţi din online, dar nu mă inspiră. Când spui cine te inspiră, mă gândesc pe cine aş lua eu drept exemplu. Pe Selly nu-l urmăresc! Nici el nu mă urmăreşte pe mine.”

Mimi, despre colaborarea cu filmul ,,Oh, Ramona!”

Mihaela Pantea, alias Mimi, vorbeşte şi despre proiectul care i-a schimbat total perspectivele. Recunoaşte însă că, fiecare casting la care a fost respinsă, a ambiţionat-o şi mai mult să-şi ducă mai departe visul.

,,Am avut un proiect care mi-a dat cumva universul peste cap. Respectiv, am avut o colaborare cu filmul ,,Oh, Ramona!” Mi-a schimbat foarte tare perspectivele. Am ajuns acolo, am intrat în sală şi am văzut atâţia oameni tineri cu o energie frumoasă care voiau să promoveze un film care, mie personal, mi-a plăcut foarte mult. (…) După acea şedinţă, am realizat că, în industria filmului, nu sunt doar oameni bătrâni care mă urăsc, sunt şi oameni tineri, foarte mişto, care sunt dispuşi să facă filme bune şi cu care rezonez şi eu.”

Mimi: ,,Cu maturitatea de acum, înţeleg că nu mă potriveam pe acele roluri”

,,Faptul că m-am dus la casting-uri şi niciodată nu luam, m-a ambiţionat şi m-a enervat atât de tare… În capul meu era, băi, stai aşa, casting-urile astea se iau doar pe pile. (…) Şi apoi am plecat în Londra, am făcut actorie acolo şi am zis că o să fac treaba asta cu vloggingul pentru ca nu mai vreau să mă duc la casting-uri, vreau sa aibă ei nevoie de mine în filme să mă cheme. Cu maturitatea de acum, înţeleg că nu mă potriveam pe acele roluri, nu era nimic personal.”

Mimi, despre relaţia ei cu TikTok-ul: ,,Mi se părea complet stupidă şi nu rezonam…”

,,Am avut o relaţie ciudată cu TikTok-ul. La început, nu am putut să înţeleg platforma. Mi se părea complet stupidă şi nu rezonam. Apoi, a început să-mi placă aplicaţia, am început să înţeleg de fapt care este conceptul şi de ce se uită atâţia oameni pe TikTok. Pentru că, de fapt, este o versiune a youtube-ului, mult mai scurtă şi mai uşor de digerat pentru toată lumea.”

Mimi: ,,Am muncit foarte, foarte mult la acest show!”

Dacă eşti unul dintre fanii competiţiei Top Influencer, lansată de Mimi, este prilejul perfect să afli mai multe despre acest proiect.

,,Am lansat Top Influencer, competiţia pentru cei mai fresh oameni din online. Este acum pe canalul meu de youtube. Am muncit foarte, foarte mult la acest show şi nu am avut când sa ma postez. (…) Top Influencer este o competiţie între nişte influenceri care sunt la început în mediul online, dar care au potenţialul să ajungă influenceri de top.”

Mimi: ,,A fost cea mai proastă alegere din viaţa mea!”

Mihaela Pantea, Mimi, aşa cum este ea cunoscută în social media, s-a implicat, de-a lungul timpului, în foarte multe campanii umanitare, printre care şi cea de luptă împotriva bullying-ului. A cunoscut direct această experienţă dureroasă. La şcoală, a trăit pe propria piele situaţii care pot lăsa urme adânci pentru un copil sau pentru un adolescent.

,,M-am implicat în special în lupta împotriva bullying-ului, pentru că şi eu am fost bullied când eram la şcoală. (…) Am crescut într-un liceu destul de neplăcut, sunt foarte mulţi oameni care mă urmăresc şi au impresia că dacă eu am ajuns unde am ajuns şi am urmat acest parcurs ar trebui să facă şi ei acelaşi lucru. Nu vă încurajez să urmaţi acelaşi liceu ca şi mine! Vă rog, nu vă duceţi acolo, a fost cea mai proastă alegere din viaţa mea! În acelaşi, timp m-a ambiţionat şi toate răutăţile pe care l-am primit în liceu m-au făcut mai puternică.”

Mimi: ,,Sunt de părere că nu ar trebui să fie un subiect tabu sexualitatea”

Invitata lui Vlad Craioveanu a avut păreri pertinente şi în ceea ce priveşte subiectul educaţiei sexuale în şcoli, un subiect care a stârnit numeroase controverse în spaţiul public.

,,Am colaborat cu mai multe ONG-uri în această direcţie, pentru că sunt de părere că în România copiii nu ştiu absolut nimic despre educaţie sexuală. (…) Sunt de părere că nu ar trebui să fie un subiect tabu sexualitatea, atâta timp cât noi toţi facem sex şi este ceva normal, nu înţeleg de ce trebuie să ne ascundem de treaba asta.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/vlad-craioveanu-5.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/vlad-craioveanu-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – actriţa Rona Hartner şi Mihaela Pantea, alias Mimi, creatoare  de conţinut, invitate miercuri seara la Aleph News. Atunci când o ai invitată în emisiune pe Rona Hartner,...