“Nu putem susţine numărul de jucători pe care îl avem”, a spus Arteta.

„Există câţiva jucători care vor fi împrumutaţi şi vor pleca, aceasta este prioritatea. Atunci vom vedea dacă avem ocazia să aducem întăriri în poziţiile în care avem nevoie de ajutor”, a adăugat mangerul.

Când a fost întrebat despre zvonurile conform cărora Kolasinac, fundaşul stâng din Bosniei-Herţegovina, este aproape de întoarcerea la fostul club Schalke, Arteta a spus: “Numărul de jucători pe care le avem în echipă în acest moment sunt cu adevărat mari, dar nu putem confirma încă nimic “.

Arsenal are trei jucători din prima echipă împrumutaţi – fundaşul central Konstantinos Mavropanos este la Stuttgart, în timp ce mijlocaşii Lucas Torreira şi Matteo Guendouzi sunt la Atletico Madrid şi, respectiv, la Hertha Berlin.

Tunarii sunt pe locul 13 în Premier League după 16 meciuri, după victoriile împotriva lui Brighton şi Chelsea, care au încheiat o serie de şapte meciuri fără victorie.

Aceştia primesc vizita clubului West Bromwich Albion aflat pe locul 19, pe 2 ianuarie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0577042176.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0577042176-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'Nu putem susţine numărul de jucători pe care îl avem', a spus Arteta. „Există câţiva jucători care vor fi împrumutaţi şi vor pleca, aceasta este prioritatea. Atunci vom vedea dacă avem ocazia să aducem...