Republica – o formă de capturare a statului român de către ruşi

Ceea ce autorităţile comuniste au comis la 30 decembrie 1947 a făcut parte din planul generalizat şi sistematic de controlare a instituţiilor din România de către puterea străină ocupantă a ţării – URSS. Interesele sovietice erau acelea de a controla în întregime pîrghiile de putere în statul român ocupat de Armata Roşie, iar Monarhia era ultima piedică în calea lor. Tocmai de aceea, încheind o ofensivă îndreptată împotriva statului român şi a cetăţenilor săi, ale căror drepturi au fost permanent încălcate odată cu instalarea guvernului-marionetă condus de Petru Groza la 6 martie 1945, în 30 decembrie 1947 se încheia o etapă istorică, marcată de acţiuni în forţă ale unor structuri politice (partidul comunist şi aliaţii săi de conjuctură), militare (unităţi ale Armatei ca diviziile ”Tudor Vladimirescu” şi ”Horea, Cloşca şi Crişan”, dar şi fosta Siguranţă, comunizată, transformată ulterior în ”Securitatea Poporului”, după modelul KGB-ului), cît şi para-militare (”Gărzile Patriotice” ale PCR), toate puse în slujba ocupanţilor sovietici şi beneficiind în mod deschis şi direct de sprijinul lor. 

Toate acestea au concurat şi la ultimul act al tragediei înrobirii României de către o putere străină, URSS, prin răsturnarea ordinii constituţionale din Regatul României şi au capturat statul român, pus în întregime în slujba intereselor străine ale imperiului sovietic, anulînd inclusiv toate drepturile fundamentale ale cetăţenilor statului. S-a instaurat astfel un nou regim, ”Republica Populară”, care a fost marcat de jefuriea sistematică a României de către ”aliatul” său răsăritean (de fapt, ocupant direct, prin forţa armelor, pînă în 1958 şi apoi prin sistemul de alianţe politico-militare din aşa-zisul ”Pact de la Varşovia”), de impunerea politicilor de comunizare a ţării, care au aruncat în închisori şi lagăre sute de mii de oameni şi i-au jefuit de proprietăţile lor pe milioanele de cetăţeni ai României, în numele instaurării ”dictaturii proletariatului”. 

Chiar dacă la 22 decembrie 1989, regimul comunist s-a prăbuşit (în mod formal), toate aceste fapte, de o gravitate extremă, nu au fost sancţionate în niciun fel în plan juridic, după 1989 şi nici n-au fost compensate de acţiuni reparatorii pentru cetăţeni, decît la un nivel formal, deşi au provocat o traumă istorică sîngeroasă poporului român şi au adus România ca stat, sub forma ei republicană, din eşec în eşec, pînă în pragul unui faliment istoric, care mai poate fi evitat încă.

Faptele petrecute pe 30 decembrie 1947, aşa cum au fost ele înregistrate de istorie au fost, prin consecinţele lor istorice, de o gravitate extremă. Modul în care s-a procedat lа forţarea Regelui Mihai I, ca sub presiune să semneze un act de abdicare dealtfel nul în plan juridic (semnarea s-a făcut sub presiune şi ea consacra urmările acestui act şi asupra ”urmaşilor” săi, ceea ce e imposibil să se poată prevedea) este numai un episod al ilegitimităţii istorice a instaurării Republicii. Trecerea lа forma republicană dе guvernare a fost socotită de istoriografia comunistă drept o ”expresie a voinţei maselor largi populare”, ea fiind realizată însă de o mînă de oameni, aserviţi puterii de ocupaţie sovietică, o forţă de fapt ostilă independenţei şi democratiei din România.

”Nu va curge sînge din cauza mea!”

În seara zilei de 29 decembrie 1947, cînd familia regală se afla la Sinaia, Regele a primit două telefoane succesive, cerîndu-i-se o întrevedere de urgenţă la Palat, cu primul ministru Petru Groza, a doua zi de dimineaţă, la ora 10, dîndu-i-se de înţeles că ar fi vorba despre proiectul căsătoriei sale. Regele a acceptat cererea de audienţă.  A doua zi dimineaţa, Regele şi aghiotantul său regal au părăsit Sinaia, îndreptîndu-se spre Bucureşti, la întîlnirea fixată să aibă loc la Palatul Elisabeta. Lа sosirea la Palat, aghiotantul Vergotti а observat сă Garda Regală care asigura paza fusese înlocuită cu militari din Divizia Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri de război români în URSS, care acceptaseră să-şi încalce jurămîntul de credinţă şi să lupte alături de sovietici, împotriva ţării lor.

Vergotti n-a mai putut să reacţioneze în vreun fel, fiind reţinut şi dezarmat de un grup de tineri ”militanţi comunişti”. Cînd la Palat a sosit primul ministru Petru Groza la ora fixată, Regele a coborît personal să-i deschidă. Neanunţînd, acesta venise însoţit de liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Petru Groza a fost cel care a deschis discuţia destul de abrupt, spunînd că ”a venit timpul unui divorţ amiabil între ţară şi Monarhie”. A scos dintr-o mapă un act gata scris – actul abdicării – solicitîndu-i Regelui Mihai I să-l semneze. Regele a protestat, аrătând că o schimbare a formei de guvernămînt “nu se poate face decît la dorinţa expresă a naţiunii române” şi cu respectarea exactă a procedurilor constituţionale, care trebuie ulterior validate printr-un referendum. De asemenea, a obiectat faţă de formula din actul de abdicare gata scris, care arăta că renunţă la tron ”pentru sine şi pentru urmaşii săi”, ceea ce arăta dorinţa autorilor actului ca acesta să consacre nu numai îndepărtarea Regelui Mihai I, ci şi a succesorilor săi, deci a formei monarhice de guvernămînt.

Răspunsul celor doi a fost că ”nu e timp pentru asemenea proceduri”, dar Regele a cerut timp pentru a analiza actul; retras în cabinetul său, a constatat că liniile telefonice ale Palatului Elisabeta au fost tăiate şi că în faţa acestuia a fost instalată o baterie de tunuri. Întors în faţa celor doi, a spus în continuare că refuză să semneze ceea ce i se impune. În acel moment, a fost atenţionat că, în aceste condiţii, cei 1.100 dе tineri (în majoritate studenţi) care se aflau în închisoare, ca urmare a arestării lor cu ocazia manifestaţiilor pro-monarhiste care au avut loc în 8 noiembrie 1945 de ziua onomastică a Regelui vor fi executaţi. Abia atunci  Regele а semnat, spunînd: ”nu va curge sînge din cauza mea!” 

Pentru а dа о араrеnţă dе legalitate acestei lovituri de stat, comuniştii au convocat în grabă, chiar în seara acelei zile de 30 decembrie 1947, о şedinţă extraordinară a Camerei Deputaţilor, deşi Parlamentul se afla în vacanţă. Fără să se poată aduna nici măcar un număr necesar de deputaţi pentru lucrări, sala de şedinţe a Camerei a fost umplută în schimb cu muncitori şi agitatori comunişti şi, în aceeaşi seară, fără vreun apel nominal al deputaţilor şi fără niciun fel de respectare a uzanţelor parlamentare, într-o şedinţă de numai 45 de minute, sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, s-a luat act de abdicarea Regelui Mihai şi s-a votat Legea 363, de constituire a statului român în Republica Populară Română, precum şi Legea 364, prin care lua fiinţă Prezidiul Marii Adunări Naţionale, care urma să ia locul Parlamentului ales.

Ambele acte n-au fost votate de facto de aleşii din ambele Camere;  dealtfel, Camera Deputaţilor nici nu era îndriduită constituţional să schimbe printr-o lege forma de guvernămînt în România. Graba cu care s-a acţionat a încălcat orice procedură legală de schimbare a regimului constituţional al României, de la Monarhie la Republică, fiind impusă cu forţa, la dorinţa expresă a liderului de la Kremlin – care nu mai accepta nicio amînare şi nicio ”formalizare” a trecerii României sub orbita directă a Moscovei.

Acestea au fost, pe scurt, faptele. Consecinţele lor le trăim pînă astăzi, cînd, istoric vorbind, trăim încă în himera impusă românilor de Iosif Vissarionovici Stalin.  

Monarhie, versus Republică – o chestiune de securitate naţională, în care justiţia se fereşte să se pronunţe

Pe 10 mai 2017, Mişcarea pentru Regat şi Coroană a depus la Parchetul General o plîngere penală, în vederea ”înlăturării consecinţelor decurgînd din actele criminale care, după 6 martie 1945, au determinat răsturnarea ordinii constituţionale care a urmat la data de 30 Decembrie 1947, determinînd aservirea ţării unei puteri străine ostile şi Armatei URSS”. Alături de Marilena Rotaru, care conduce MRC (eu fiind vicepreşedinte) am dat atunci în judecată Republica. Primul succes a fost că plîngerea a fost admisă. Dar pînă în prezent, a fost singurul.

Dosarul, prin care solicităm un fapt simplu – consacrarea juridică a unui adevăr istoric cunoscut şi de notorietate, anume că instalarea Republicii s-a făcut printr-un fals juridic şi e nulă de drept – s-a plimbat, pînă acum, de la un parchet la altul. Se pare că niciun procuror nu-şi asumă curajul de a intra în istorie, prin recunoaşterea ilegitimităţii juridice a Republicii şi, implicit, a faptului că Monarhia este, de drept, încă în vigoare, din punct de vedere constituţional în România.

La ceva vreme după depunerea plîngerii, alături de Marilena Rotaru şi de avocatul Antonie Popescu, am fost în audienţă la procurorul general de atunci, Augustin Lazăr. N-am să intru în amănunte nici despre discuţiile pe marginea acestui dosar, care încă zace prin sertarele magistraţilor, fără să ajungă în faţa vreunei instanţe şi nici despre argumentele pe care le-am adus atunci, în sprijinul demersului nostru judiciar, perfect legal într-o ordine de drept – am mai scris despre toate acestea. Am să spun doar că, întrebat fiind de către procurorul general dacă nu cred că o discuţie despre reinstaurarea Monarhiei ar trebui să facă obiectul unui referendum şi nu al unei acţiuni în instanţă, am spus că, nefiind înlăturată prin referendum în 1947, ci printr-un act ilegal, Monarhia nu poate fi reinstaurată decît prin recunoaşterea juridică a acelei ilegalităţi – ceea ce ar atrage, prin punerea sentinţei în executare, transformarea Parlamentului în Adunare Constituantă şi readoptarea, cu modificările impuse de trecerea timpului, a Constituţiei, care să consacre revenirea la Monarhie. Atît.

Nu e numai un act istoric reparatoriu, ci o rezolvare a crizei morale prin care trece ţara, de 73 de ani încoace, dar şi a unei crize politice actuale, care poate deveni acută: odată cu Klaus Iohannis, se pare că epuizăm toţi prezidenţiabilii din ţara asta. Şi cine va urma? Orban? Ciolacu? Cîţu? Cioloş? Unde vom ajunge, peste trei ani şi ceva? Monarhia nu e doar legitimă istoric în România, e şi o necesitate a salvării ei viitoare, de la un dezastru iminent. E o chestiune de securitate naţională. Căci sacul cu prezidenţiabili e gol, iar ţara are nevoie, mai mult decît oricînd, de stabilitate. Monarhia nu a fost înlăturată legal, iar Republica în care trăim e de fapt o falsă realitate. E nevoie doar de cineva care să aibă curajul să consacre juridic acest adevăr şi să repună România pe ”şinele” destinului ei istoric.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/2117405-mediafax-foto-andreea-balaurea.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/2117405-mediafax-foto-andreea-balaurea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Republica – o formă de capturare a statului român de către ruşi Ceea ce autorităţile comuniste au comis la 30 decembrie 1947 a făcut parte din planul generalizat şi sistematic de controlare a instituţiilor...