Ordonanţa de urgenţă prin care se îngheaţă salariile în sectorul bugetar, justificandu-se o situaţie de urgenţă, prin derogare de la legile în vigoare, a fost publicată luni seară, după ce Florin Cîţu, premierul României, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă mai multe măsuri.

”Prin derogare de la prevederile […] din legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri pulbice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, cuantumul brut al salariilor de bază/solderlor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care benficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020…” 

”Începând cu luna ianuarie 2021, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului desalarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoara activitatea în aceleaşi condiţii”, potrivit OUG prezentate de guvern. 

Vedeţi AICI măsurile anunţate de Florin Cîţu

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/1florin-citu-7546803-mediafax-foto-andreea-alexandru-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/1florin-citu-7546803-mediafax-foto-andreea-alexandru-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ordonanţa de urgenţă prin care se îngheaţă salariile în sectorul bugetar, justificandu-se o situaţie de urgenţă, prin derogare de la legile în vigoare, a fost publicată luni seară, după ce Florin Cîţu, premierul României, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă mai multe măsuri. ...