Potrivit Poliţiei Timiş, tânărul în vârstă de 17 ani a sunat la 112 şi a spus că ar fi sechestrat de 3 persoane, într-un bar de pe strada Dacilor, din Timişoara.

În urma sesizării, mai multe echipaje de poliţie au mers la locul indicat, unde au fost găsite 12 persoane.

„Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit faptul că aceştia au participat la o petrecere privată. Toate persoanele prezente au fost conduse la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie Urbană Timişoara. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate”, spun reprezentanţii Poliţiei Timiş.

Toate persoanele care au participat la petrecerea privată au fost sancţionate, suma totală a amenzilor fiind de 27.500 de lei.

De asemenea, pe numele organizatorului a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/52239-tif-copy.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/52239-tif-copy-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit Poliţiei Timiş, tânărul în vârstă de 17 ani a sunat la 112 şi a spus că ar fi sechestrat de 3 persoane, într-un bar de pe strada Dacilor, din Timişoara. În urma sesizării,...