„Este extrem de important pentru noi, deoarece suntem consideraţi campioni ai loviturii de stat”, a spus Massaoudou Abdou, în vârstă de 50 de ani, care a votat într-o şcoală din oraşul Maradi din sudul Nigeriei.

Nigeria a suferit atacuri repetate în apropierea graniţelor sale occidentale cu Mali şi Burkina Faso de la militanţi legaţi de Al Qaeda şi Statul Islamic, inclusiv unul în ianuarie care a ucis cel puţin 89 de soldaţi.

„În 60 de ani de independenţă, aceasta este prima dată”, a spus el, referindu-se la trecerea puterii de la un preşedinte ales la altul.

Fostul ministru de interne, Mohamed Bazoum, candidatul partidului de guvernământ, este cel care are cele mai multe şanse să-l înlocuiască pe preşedintele Mahamadou Issoufou, care demisionează după două mandate de cinci ani.

Bazoum, în vârstă de 60 de ani, a promis că va continua politicile lui Issoufou, asigurând totodată că va curăţa corupţia omniprezentă, potrivit Reuters.

„Dacă am norocul de a câştiga aceste alegeri, va fi ales cineva care este gata încă din prima zi”, a spus el într-un videoclip de campanie.

Săptămâna trecută, partidul Amadou şi-a îndemnat susţinătorii să se prezinte la vot şi să îi ofere o şansă lui Mahamane Ousmame, care a fost preşedinte între 1993-1996, ceea ce ar putea influenţa votul multora.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0578944324.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0578944324-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Este extrem de important pentru noi, deoarece suntem consideraţi campioni ai loviturii de stat”, a spus Massaoudou Abdou, în vârstă de 50 de ani, care a votat într-o şcoală din oraşul Maradi din sudul Nigeriei. ...