Trei lucrători din domeniul sănătăţii din spitalul Spallanzani din Roma au fost inoculaţi cu puţin timp înainte de ora 0700 GMT cu vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.

„Vaccinarea a decurs foarte bine şi a fost un moment istoric incitant”, a declarat pentru televiziunea de stat RAINEWS24 o asistentă de 29 de ani, Claudia Aliverini.

Italia a devenit joi a opta ţară din lume care a depăşit 2 milioane de cazuri înregistrate oficial, şi a raportat 70.909 de decese, cel mai mare număr din Europa şi al cincilea din lume.

Lucrătorii din domeniul sănătăţii şi persoanele în vârstă vor fi primele care vor fi vaccinaţi.

Ungaria şi Slovacia şi-au început campaniile de vaccinare sâmbătă, împreună cu alte ţări ale Uniunii Europene care s-au alăturat Italiei duminică.

Aproximativ 9.750 de doze au ajuns deja în Italia şi alte 470.000 sunt aşteptate săptămânile viitoare, a declarat ministerul sănătăţii.

Pentru a facilita pocesul vaccinării, vor fi constuite pavilioane temporare de asistenţă medicală, alimentate cu energie solară în pieţele oraşelor din ţară, concepute să arate ca florile de primăvară cu cinci petale, un simbol al primăverii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0576560292-4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0576560292-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Trei lucrători din domeniul sănătăţii din spitalul Spallanzani din Roma au fost inoculaţi cu puţin timp înainte de ora 0700 GMT cu vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech. „Vaccinarea a decurs foarte bine şi...