Un acord comercial Brexit este aproape finalizat şi ar putea fi încheiat fie astăzi, fie mâine, a declarat miercuri corespondentul şef al publicaţiei The Sun.

Imaginea articolului The Sun: Un acord comercial post-Brexit între UE şi Marea Britanie este aproape finalizat şi ar putea fi anunţat în următoarele ore

The Sun: Un acord comercial post-Brexit între UE şi Marea Britanie este aproape finalizat şi ar putea fi anunţat în următoarele ore

Un acord comercial Brexit este aproape finalizat şi ar putea fi încheiat fie astăzi, fie mâine, a declarat miercuri corespondentul şef al publicaţiei The Sun.

 

“Negociatorii britanici şi ai UE speră să publice acordul de 2.000 de pagini în această după-amiază sau mâine dimineaţă – dar mai sunt mici neînţeleri în ceea ce priveşte maşinile electrice”, a spus Harry Cole.

 

O sursă britanică a declarat pentru The Sun: „Nu există fum alb încă, dar au apărut astăzi chibriturile”.  Declaraţiile oficialului britanic fac referire la celebrul fum ce iese de pe coşul Capelei Sixtine şi care semnalează, când este alb, că Biserica Catolică are un nou papă, iar când este negru, că votul nu a ajuns la un rezultat în acest sens.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Un acord comercial Brexit este aproape finalizat şi ar putea fi încheiat fie astăzi, fie mâine, a declarat miercuri corespondentul şef al publicaţiei The Sun. ...