Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, marţi seara, la TVR că sunt deja stabilite protocoalele.

„Ne-am dus în asemenea detaliu, încât ştim inclusiv maşina şi numele şoferului care transportă aceste vaccinuri”, a spus Ciucă.

Potrivit acestuia, în România sunt 995 de centre de vaccinare, şi 81 în plus la nivelul MApN.

„Sunt stabilite cerinţele şi condiţiile pentru fiecare centru în parte, este asigurat personalul de vaccinare, este asigurat personalul de supraveghere, tot ceea ce avem nevoie. Şi avem două elemente foarte importante pe care noi astăzi (marţi – n.r.) le-am dezbătut un pic. Este vorba de folosirea mijloacelor digitale de evidenţă şi monitorizare a populaţiei care doreşte să se înregistreze pentru vaccinare şi în monitorizarea ulterioară”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Premierul interimar a spus că în 26 decembrie ajung în ţară primele 10.000 de doze de vaccin, iar în 27 decembrie începe vaccinarea cadrelor medicale din cele 10 spitale de primă linie.

„Vor fi folosite 4.500 de doze. Vor fi vaccinate 4.500 de persoane din acest lot de 10.000, păstrând doza de rapel pentru a fi efectuat după 21 de zile. Îmi spunea domnul dr. Gheorghiţă (coordonatorul campaniei – n.r.) că avem deja 4.500 înscrişi (…). Tot personalul care lucrează pe spitale COVID şi suport-COVID este undeva la 65.000 de oameni”, a mai spus premierul interimar.

Întrebat dacă sunt medici care nu vor să se vaccineze, Ciucă a spus că el nu a întâlnit.

„Nu am întâlnit medic cu care să discutăm omeneşte care să fi zis că nu se vaccinează. (…) Sigur, am avut discuţii, ne-am întâlnit cu reprezentantul asociaţiei medicilor de familie care avea şi nişte informaţii că ar fi câţiva medici care nu ar vrea sau că aşteaptă să fie convinşi. Şi mi se pare normal pentru că medicii faţă de oricare dintre noi au bagajul de cunoştinţe şi pot să conştientizeze mai bine decât noi ce înseamnă acest vaccin”, a spus premierul.

Întrebat de ce nu se va vaccina în primul rând preşedintele Klaus Iohannis, cum au făcut şi alţi şefi de stat, Ciucă a spus că Iohannis este foarte implicat în tot ceea ce înseamnă campania de vaccinare.

„Nu pot să am o astfel de discuţie. Vă pot spune că domnul preşedinte a fost implicat atât din punct de vedere al atribuţiilor funcţiei, cât şi emoţional, pentru că îşi doreşte foarte mult ca mesajele noastre să fie coerente şi să ajungă cât se poate de bine şi de ţintit la oameni, fără să lase loc la interpretări, în aşa fel încât să avem o campanie cum a fost planificată”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/ciuca.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/ciuca-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, marţi seara, la TVR că sunt deja stabilite protocoalele. „Ne-am dus în asemenea detaliu, încât ştim inclusiv maşina şi numele şoferului care transportă aceste vaccinuri”, a spus Ciucă....