Luna din Berbec aderă azi la un careu tensionat cu Mercur din Capricorn, ceea ce face ca, de dimineaţă, zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) să spună lucruri care le pot afecta imaginea sau care vor supăra persoane importante. Berbecii o scot însă la capăt cumva, iar celelalte semne de Foc (Berbec, Săgetător) se simt revigorate de trigonul Lunii cu Venus din Săgetător.

HOROSCOP 22 decembrie – Berbec

În prima parte a zilei, s-ar putea să te confrunţi cu tensiuni în plan profesional, cu superiorii, colegii de muncă sau nişte clienţi. Ori poate că s-a dereglat ceva la echilibrul de forţe de la nivelul vieţii de cuplu, iar asta riscă să conducă la certuri între tine şi partenerul de viaţă. Oricare ar fi situaţia, se anunţă o dimineaţă cu atmosferă încărcată, care te afectează într-o mai mică sau mai mare măsură. Spre seară, starea ta de spirit se mai îmbunătăţeşte. Începi să vezi lucrurile şi din perspectiva celorlalţi, iar asta te ajută să accepţi mai uşor ideea compromisului.

HOROSCOP 22 decembrie – Taur

În prima jumătate a acestei zile, se întrevede un timp dificil la serviciu şi destul de multă aglomeraţie în ceea ce priveşte sarcinile de muncă. S-ar putea să ai aşadar un program cam plin, iar responsabilităţile care îţi revin nu sunt prea uşor de dus la bun sfârşit. Poate nu ai suficientă experienţă sau nu te ajută aparatura pe care o ai la dispoziţie. În orice caz, va fi nevoie să te înarmezi cu multă răbdare şi stăpânire de sine astăzi. Spre lăsarea serii, ai în sfârşit posibilitatea să respiri uşurată şi să te relaxezi, să îţi reîncarci puţin bateriile.

HOROSCOP 22 decembrie – Gemeni

De dimineaţă, s-ar putea să apară nişte tensiuni între tine şi partenerul de viaţă şi/ sau copii. Este greu de spus de la ce anume pleacă, dar cert este că lipsa încrederii se află, de fapt, la mijloc. În cazul altor nativi(e), s-ar putea să fie vorba mai degrabă de ceva care le satisface anumite dorinţe, dar care nu le face bine din punct de vedere emoţional. Sursa neplăcerilor este şi aici neclară, dar îţi vei da seama despre ce este vorba odată ce experimentezi acest paradox. Spre seară, s-ar putea să te întâlneşti cu un prieten sau cineva drag.

HOROSCOP 22 decembrie – Rac

În prima parte a zilei, se arată şi la tine un climat ostil în plan familial. Tu şi partenerul nu prea reuşiţi să ajungeţi la un compromis cu privire la unele chestiuni casnice, domestice ori locative. Ori poate că tensiunile sunt între tine şi un alt membru al familiei, iar cel drag este nemulţumit de modul în care evoluează (sau involuează, mai bine spus) lucrurile între tine şi acea persoană. S-ar putea ca, până diseară, să formulaţi o concluzie satisfăcătoare pentru toată lumea, întrucât dup-amiaza te găseşte productiv(ă) la serviciu. E posibil însă şi ca munca să fie un refugiu.

HOROSCOP 22 decembrie – Leu

În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea să comunici mai greu cu colegii de muncă. Asta s-ar putea datora diferenţelor de mentalitate şi caracter între voi, mai vizibile azi decât de obicei, sau poate că are legătură mai degrabă cu mijloacele de comunicare alternative pe care le utilizaţi lucrând de acasă. Oricare ar fi situaţia, astăzi nu este ziua în care să eviţi să ceri lămuriri sau să oferi clarificări. În caz contrar, se poate ajunge cam departe cu neînţelegerile. Pe de altă parte, seara te surprinde într-o dispoziţie bună, făcând ceva ce-ţi place, alături de o companie plăcută.

HOROSCOP 22 decembrie – Fecioară

De dimineaţă, s-ar putea să te confrunţi cu nişte cheltuieli destul de mari. Poate mergi la cumpărături de cadouri ori le comanzi pe Internet, dar ofertele de Crăciun nu par să fie pe gustul tău. Nu te grăbi să achiziţionezi ce ţi-ai propus din primul magazin, on-line sau fizic. Mai caută înainte să scoţi cardul la înaintare, căci s-ar putea să găseşti ceva mai frumos şi mai avantajos. În a doua parte a acestei zile, diseară mai ales, ai parte de momente frumoase cu familia, în ciuda faptului că anumite subiecte de discuţie sau rude sunt mai greu de abordat.

HOROSCOP 22 decembrie – Balanţă

Ar putea apărea, de dimineaţă, nişte tensiuni în planul vieţii de familie, cu nişte rude care s-ar putea să fie mai greu de mulţumit sau cu care nu te înţelegi prea bine din pricina prăpastiei între generaţii. Aşa se face că lucrurile s-ar putea să meargă rău în prima parte a zilei, mai ales dacă nu eşti dispus(ă) să laşi de la tine în anumite privinţe. Pe de altă parte, spre seară, s-ar putea să primeşti nişte veşti bune care schimbă faţa acestei zile. Poate te sună un apropiat de la care nu te-ai fi aşteptat la un telefon astăzi.

HOROSCOP 22 decembrie – Scorpion

Dimineaţa aceasta nu este una în care se întrevăd veşti bune. Ba chiar s-ar putea să fii luat(ă) prin surprindere de nişte zvonuri nu prea încântătoare, ceea ce te face să dezvolţi unele temeri referitoare la modul în care s-ar putea să evolueze unele situaţii. S-ar putea totuşi să te îngrijorezi inutil, cel mai probabil din cauza faptului că nu ai pus nişte întrebări la timp. Încearcă să vezi dacă nu poţi confrunta informaţiile primite cu o altă viziune, dintr-o altă sursă. Te bucură însă, spre seară, apariţia unor oportunităţi financiare care răspund nevoilor pe care le ai de sărbători.

HOROSCOP 22 decembrie – Săgetător

În prima parte a zilei, s-ar putea să descoperi că ai făcut nişte investiţii în proiecte sau planuri care nu se vor materializa. Poate te-ai entuziasmat nefondat, te-ai grăbit când ţi-ai luat nişte angajamente financiare ori ai căzut în plasa aparentelor bune intenţii ale unor persoane. La fel de posibil este să experimentezi, de fapt, nişte circumstanţe obiective care nu mai permit transpunerea acestor idei în practică. Pe de altă parte, te consolezi cu faptul că lucrurile merg bine acasă, că te bucuri de bună înţelegere în raport cu persoana iubită şi/ sau copiii. În plus, ai timp pentru hobby-uri.

HOROSCOP 22 decembrie – Capricorn

Dimineaţă, s-ar putea să faci mai greu faţă decât de obicei responsabilităţilor de la serviciu. Stresul depăşeşte cotele obişnuite, iar presiunile, din partea şefilor inclusiv, se adună. Caută să te linişteşti, să nu răspunzi tensiunilor cu alte motive să apară şi mai multe scântei. Dacă nu îţi convine vreo decizie care te afectează, vorbeşte despre ea cu superiorii pe un ton calm şi diplomatic. S-ar putea să se ajungă la o rezolvare mai uşor decât te-ai aşteptat. Spre seară, ai parte însă de un final de zi relaxat în compania membrilor familiei, deşi resimţi destul de tare oboseala psihică acumulată.

HOROSCOP 22 decembrie – Vărsător

În prima jumătate a acestei zile, nu pari a fi într-o dispoziţie prea bună. Poate că ţi se întâmplă azi lucruri care te introduc într-o pasă mai proastă ori s-au acumulat pur şi simplu motive de supărare care dau azi pe afară. În orice caz, nu îţi va fi uşor să îţi găseşti un reper de stabilitate, care să te ajute să faci faţă provocărilor zilei. Cândva de dup-amiază încolo, apar însă şi veşti bune prin intermediul unor prieteni şi/ sau despre unele planuri de viitor sau proiecte de grup, ceea ce îţi revitalizează starea de spirit cam precară acum.

HOROSCOP 22 decembrie – Peşti

În prima parte a zilei, apar nişte motive de îngrijorare cu privire la un parteneriat, un plan de viitor, un proiect de grup sau o relaţie de amiciţie. Simţi poate că este iminentă o pierdere financiară, că ai avut încredere în persoane care ţi-au înşelat aşteptările. Gândeşte-te totuşi dacă este ceva la care tu şi/ sau ceilalţi au contribuit sau mai degrabă este rezultatul unor circumstanţe pe care nu le-ai putut controla în vreun fel sau altul. La serviciu însă te bucuri de un randament foarte ridicat, semn că aceste frământări nu îţi afectează nivelul de productivitate pe care-l afişezi.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0566316868-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0566316868-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Luna din Berbec aderă azi la un careu tensionat cu Mercur din Capricorn, ceea ce face ca, de dimineaţă, zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) să spună lucruri care le pot afecta imaginea sau care vor...