Un personaj controversat, dar emblematic pentru revoluţia română a fost Dan Iosif, lider al ”baricadei de la Inter” din amiaza şi seara zilei de 21 decembrie 1989, alături de Dumitru Dincă. Spre deosebire de acesta din urmă, care a rămas un opozant anticomunist fervent, Dan Iosif s-a ”lipit” de noua putere, ”emanată” de Revoluţie. Şi a ajuns sus – foarte sus: din ”actor de circ” şi muncitor electronist, a ajuns senator şi consiler prezidenţial, dintr-un om sărac a ajuns proprietarul a peste 2 kilograme de aur. ”Săracul lider bogat” al baricadei ridicate la Inercontinental de revoluţionarii bucureşteni care s-au ridicat în 21 decembrie 1989, solidarizîndu-se cu timişorenii este astăzi un personaj uitat al Revoluţiei, deşi la vremea sa a făcut istorie. 

Revoluţionarul de pe strada Covaci

Dan Iosif s-a născut în Bucureşti, în 1950 şi a avut o viaţă aventuroasă, în ”zona gri” a regimului comunist. Deşi a absolvit la Sibiu o şcoală de maiştri militari la vîrsta de 19 ani, firea sa l-a ţinut departe de haina militară. A mai lucrat o perioadă la IPRS Băneasa, dar numai pentru a putea avea acces la ”cipuri” pe care le vindea pe piaţa neagră a capitalei, fiind un personaj binecunoscut al străzii Covaci, epicentrul ”bişniţarilor”. A avut mai multe locuri de muncă, a lucrat, după propria-i mărturie, pînă şi la Circul de Stat din Bucureşti. A avut un şir întreg de conflicte şi probleme cu miliţienii, pe care adesea îi provoca.

L-am cunoscut cînd lucram ca documentarist pentru un film realizat de John Simpson de la BBC Television despre revoluţia română în 1994, la finele verii, în biroul său de consiler prezidenţial la Cotroceni (funcţie deţinută pînă în 1996, după care a devenit senator PDSR). Atunci, în apogeul carierei sale, în faţa unei sticle de whisky din care s-a servit cu generozitate, alături de cîţiva prieteni din tinereţe, pe parcursul unei amieze, fumînd ţigară de la ţigară, şi-a istorisit cu stilul său spumos şi dezinvolt mai multe poveşti din viaţa lui tumultoasă, de dinainte de 1989, de pe urma căreia a avut doi copii, nefiind însă căsătorit.

Toată lumea (şi inclusiv Securitatea) îl remarcase atît la Inter, în 21 decembrie 1989, ca organizator al manifestanţilor anticomunişti, iar a doua zi ca pe unul dintre primii care a pătruns în clădirea Comitetului Central. La fel, după cum a relata presa după revoluţie, se spunea că intrat în subsolul CC-ului, unde exista un canal de comunicaţie subterană între aceasta şi clădirea Direcţiei a V-a de Securitate şi Gardă, unde ar fi provocat o adevărată baie de sînge, ucidgînd tot ce mişcă. Asupra acestui aspect n-a vrut să insiste, spunînd doar că ”e şi adevăr, dar şi poveste”. Cum n-a vrut nici să ofere vreun amănunt în legătură cu dispaiţia unui sac sigilat, ce conţinea dolari pentru salariile diplomaţilor români în străinătate, pe care l-a luat în acele împrejurări ”în custodie”, dar care a dispărut fără urmă ulterior.

Despre colecţiile sale de artă (sculpturi, picturi, icoane vechi) şi despre cantinatea mare de bijuterii de aur deţinute (peste 2 kilograme), orii despre sumele mari de valută a susţinut în declaraţile sale de avere că le posedă ”dinainte de 1989”, ceea ce era practic imposibil pentru acea vreme.

”Conducerea unei ţări trebuie încredinţată întotdeauna acelui om care are puterea de înţelegere pe care a avut-o Machiavelli”

În urma discuţiei pe care am avut-o cu Dan Iosif atunci în vara anului 1994, o lună mai tîrziu a acceptat să fie filmat de echipa BBC în balconul CC-ului, loc care l-a făcut celebru în faţa unei lumi întregi. Căreia i-a răspuns la cîteva întrebări. 

Rep: – ”Dacă vreţi să ne spuneţi, domnule Iosif, care sînt responsabilităţile dumneavoastră în calitate de consilier prezidenţial?

Dan Iosif – Sînt variate, dar în special răspund de oamenii care au avut curajul să înfăptuiască această revoluţie. Ei toţi ar dori să aibă contacte permanente şi directe cu preşedintele României, dar, prin natura funcţiei, dumnealui nu poate să îi primească zilnic pe aceşti oameni.

Rep.: – Presupun că în dimineaţa în care aţi venit în clădirea fostului Comitet Central nu v-aţi închipuit niciodată că veţi sta cîndva aici, în calitate oficială…

D. I. – Puteţi să fiţi siguri că nici unul dintre noi n-a visat. Noi n-am visat că o să intrăm măcar în clădirea aceasta, cunoscînd ce forţe o apărau de obicei. Noi, cînd am văzut cît de uşor a căzut sediul puterii, am regretat că nu am făcut-o mai demult. Am regretat că am aşteptat atîţia ani să cucerim această clădire.

Rep.: – Acum, cînd priviţi înapoi la zilele revoluţiei, credeţi că şi-a atins scopurile, credeţi că revoluţia a realizat ce şi-a propus?

D. I. – Principalul scop al revoluţiei, după părerea mea, a fost îndeplinit. În sensul că în România nu mai există un regim de dictatură, în sensul că în ziua de astăzi românul este liber să spună ceea ce gîndeşte, este liber să-şi aleagă cultul, partidul. Din punct de vedere economic poate se puteau face mai multe lucruri, dar ăştia sîntem. Nu putem aduce nici americani, nici nemţi şi nici englezi să facă în locul nostru economie. Am convingerea că încet-încet vom reuşi să surmontăm acest handicap economic pe care, poate, ni l-am creat din exces de zel.

Rep: – Există oameni care spun acum că nu a fost atît de mult o revoluţie populară, cît o lovitură de stat. Dumneavoastră ce părere aveţi?

D. I. – Nu cred că putea să existe un sistem – oricît de bine pus la punct – care să transmită telepatic sau să hipnotizeze populaţia unei ţări întregi. Dacă revoluţia s-ar fi desfăşurat exclusiv în Timişoara, Braşov şi Bucureşti, puteam să presupun şi eu că a fost o lovitură de stat, regizată sau camuflată sub aspectul unei revolte populare, dar, dacă în 21 seara pe străzile Bucureştiului se aflau cîteva sute de mii de oameni, apoi în dimineaţa de 22, oraşul era invadat de milioane oameni.

Ce cred eu: după cinci ani (la momentul interviului n. n.), am înţeles că revoluţiile, peste tot în lume, sînt înfăptuite de masa amorfă a societăţii. Această masă amorfă nu este niciodată condusă efectiv de oameni din partea de sus a societăţii, de intelectuali. Rolul acestor intelectuali este tocmai să stea undeva în spate, să aştepte ca mulţimea să moară şi după aceea să vină să preia fructele acestei morţi. Aşa s-a întîmplat şi la noi. Noi, masa amorfă, am luptat împotriva sistemului de represiune iar cei care, într-adevăr, aveau menirea să facă politică în ţară au venit şi au făcut politică. La noi se face un capital politic din vorba că s-a furat revoluţia. Dar ce, revoluţia este un pachet de ţigări? E o furculiţă, s-o furăm de pe masă, să plecăm cu ea?…

Rep: – Foarte mulţi dintre actualii conducători sau, în fine, dintre intelectualii despre care vorbeaţi mai devreme sînt foşti comunişti. Nu vă deranjează faptul că lucraţi într-un guvern care are mulţi foşti comunişti?

D. I. – E adevărat faptul că în Guvern, în actualul Parlament există foarte mulţi foşti comunişti. Poate la prima vedere este deranjant. Eu, conform lozincii noastre din noaptea de 22, de pe balcon, am strigat “Fără violenţă!” Dacă revoluţia nu s-ar fi desfăşurat sub această egidă, ca din partea noastră să nu existe violenţe, ar fi însemnat să împuşcăm în România patru milioane de oameni. Sau să spunem doar 100.000, dintre cei care s-au realizat. Ei, dacă îi împuşcam pe aceştia 100.000, credeţi că România ar fi avut de cîştigat? Eu cred că România ar fi ajuns în situaţia de după război, cînd comuniştii ajunşi la putere au distrus elita culturii şi intelectualităţii româneşti. Acum, pe Dan Iosif nu îl interesează ce au făcut aceşti oameni acum cinci ani. Mă interesează în schimb ceifac în acest moment pentru România. Durerea mea este că mulţi dintre ei nu fac nimic pentru România. Ştiu doar să se ascundă sub masca democraţiei de astăzi şi să îşi aroge tot felul de calităţi, de lideri absoluţi ai acestei ţări, fără a ţine cont că în spatele lor nu mai există decît un partid care încape în două, trei lifturi.

Rep.: – În lumina celor ce aţi spus pînă acum, nu aveţi din cînd în cînd păreri de rău că nu aţi ascultat sfatul prietenului dumneavoastră, aici, pe balcon, şi să vă declaraţi preşedinte?

D. I. – Nu, nu îmi pare rău. Cred că nu am să regret lucrul acesta în viaţa mea, pentru că tot în noapte de 22 decembrie eu am spus “Un cizmar a distrus România, un muncitor nu are voie să desăvîrşească această distrugere!” Mulţi mi-au spus, de ce nu m-am proclamat eu, atunci. Chiar domnul Tatulici m-a întrebat acum cîteva zile, de ce nu am preluat eu conducerea ţării. Este o sarcină mult prea grea pentru un om ca mine. Conducerea unei ţări trebuie încredinţată întotdeauna acelui om care demonstrează practic că are puterea de înţelegere pe care a avut-o Machiavelli, cînd a pus bazele politicii moderne”.

Un mister neelucidat

Dan Iosif a fost pînă la moartea lui un înfocat apărător al lui Ion Iliescu, pe care, sincer sau interesat, părea că-l idolatrizează. Spunea că nu ne dăm noi seama, dar sîntem contemporanii unui persnaj de talie mondială, care a schimbat istoria. Dealtfel, cu experienţă în dirijarea şi manipularea mulţimilor, Iosif a fost direct implicat în organizarea ”contramanifestaţiilor” feseniste împotriva opoziţiei democratice.

În timpul Convenţiei Democratice, cînd ”idolul” său Iliescu se afla în opoziţie, s-a legat cu lanţuri în faţa fostului Comitet Central şi a făcut în mai multe rînduri ”greva foamei” în numele ”revoluţionarilor” şi împotriva guvernului Ciorbea, fiind audiat ulterior în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, printre cei 20 de cercetaţi pentru infracţiunea de subminare a puterii de stat şi crime împotriva umanităţii.

A mai fost cercetat, de asemenea, ca suspect şi în cazul ”brăţărilor dacice”, dar investigara sa în dosarul aurului dacilor, ca şi aceea în dosarul mineriadei au fost sistate – avea să moară într-un spital din Novosibirsk, de cancer pulmonar şi ciroză, pe 5 decembrie 2007. Cu trei luni înainte, fiind somat să părăsească locuinţa de la RAPPS pe care o deţinea ilegal, a ameninţat că o aruncă în aer.

Dan Iosif rămîne, în sine, încă un mister neelucidat al istoriei noastre recente, dar şi o emblemă a modului în care a ”emanat” revoluţia, pe care, cît a trăit, a reprezentat-o nu atît prin calităţile sale oficiale, cît prin destin.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/16335-mediafax-foto-marius-vasilica-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/16335-mediafax-foto-marius-vasilica-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un personaj controversat, dar emblematic pentru revoluţia română a fost Dan Iosif, lider al ”baricadei de la Inter” din amiaza şi seara zilei de 21 decembrie 1989, alături de Dumitru Dincă. Spre deosebire de acesta din...