Publicistul Ion Cristoiu remarcă atitudinea presei faţă de puciul din PNL, redus doar la simple nemulţumiri ale unor liberali faţă de Ludovic Orban, avertizând că dacă bunăvoinţa faţă de coaliţia de guvernare se va menţine în următorii patru ani, atunci nu va fi rău nu numai pentru democraţie, ci şi pentru coaliţie însăşi.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Eram convins că puciul din PNL va umple site-urile şi televiziunile cu informaţii, declaraţii ale protagoniştilor, comentarii.

N-a fost aşa.

Cu mici excepţii, toate ţinînd de tot mai firava presă independentă, Puciul din PNL n-a existat. Ici-colo, unde realitatea a impus consemnarea, Puciul a fost dizolvat în formula Nemulţumiri în PNL.

Cum, adică, doar nemulţumiri?

47 de membri ai B.N.P din 72, cîţi sînt cu toţii, au fost gata să ţină o şedinţă statutară în care să-l ia la întrebări pe Ludovic Orban pentru ceea ce ei acuză a fi cedarea Guvernului în mîinile USR şi UDMR pentru ca el, Ludovic Orban, să obţină şefia Camerei Deputaţilor. Convocarea s-a făcut prin reţeaua internă a partidului de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău. Printre contestatari s-au aflat Emil Boc, Rareş Bogdan, Robert Sighiartău, Alina Gorghiu, Dan Motreanu, Ilie Bolojan. Pentru a contracara acţiunea, Ludovic Orban trimite un SMS membrilor BPN şi contactează telefonic liderii judeţeni avertizîndu-i că reuniunea nu e statutară. Brusc, ca prin farmec, iniţiatorii bat în retragere. Robert Sighiartău trimite un SMS prin care anunţă că, . Rareş Bogdan, purtătorul de drapel al Puciului, intervine la televiziuni pentru a minimaliza importanţa Puciului, reducîndu-l la o discuţie. Drept argument pentru stoparea acţiunii, Rareş Bogdan foloseşte nevoia de a se face un guvern cît mai repede. Culmea e că şi Ludovic Orban s-a străduit să minimalizeze importanţa Puciului zicînd că . Ca şi Rareş Bogdan mai înainte, el a invocat necesitatea de a investi un guvern cît mai repede. Repet, numărul celor care urmau să participe la şedinţa prin video era de 47 din 72, în ciuda mesajului trimis de Ludovic Orban. Programată pentru ora 19, şedinţa ar fi început, în condiţii statutare, dacă înşişi organizatorii n-ar fi dat înapoi.

Putem reduce acest Puci la manifestarea unor nemulţumiri?

De ce n-a luat în seamă acest eveniment, de o deosebită importanţă, majoritatea Presei?

Pentru că majoritatea Presei e în slujba Puterii de Centru Dreapta pe cale de a se instala. Să ne imaginăm ce s-ar fi întîmplat dacă Evenimentul de sîmbătă s-ar fi petrecut în PSD?

Zile în şir, site-uri, bloguri, ziare tipărite, radiouri şi televiziuni s-ar fi ocupat de el.

De ce?

Pentru că un astfel de Eveniment impune o imagine negativă a partidului respectiv. Imaginea unui partid zguduit de conflicte ajunse în pragul Puciului. În plus, o abordare pe larg de către presă adînceşte ruptura din interiorul partidului.

Cum să dea presa o lovitură PNL şi nu numai PNL, ci şi USRPLUS (nemulţumirile vizau cedarea în faţa USRPLUS, care apărea ca o formaţiune hrăpăreaţă?), ba chiar şi Coaliţiei de Centru Dreapta?

Nu e singurul exemplu de ceea ce s-ar putea numi atitudinea binevoitoare, prea binevoitoare chiar, a presei faţă de Noua Putere pe cale de a se instala.

 Din ciolaniada negocierilor de după alegeri, presa postdecembristă şi-a făcut un temei de campanie.

 Nimic nu displace mai mult opiniei publice, celei căreia i se subordonează presa, decît bătălia pe ciolan între partide politice, între politicieni.

 Negocierile dintre PNL, USRPLUS şi UDMR s-au înscris perfect în Ciolaniadă.

Au fost negociate la sînge funcţiile în viitorul regim pînă la nivel de portari. Cum multe funcţii sînt acum ocupate de titulari, unii dintre ei puşi chiar de PNL, vom asista, după investirea Guvernului, la tradiţionalul moment postdecembrist: Pleacă tu, ca să vin eu! Timp de 12 luni PNL a ocupat toate posturile mai mult sau mai puţin lăptoase. Acum aceste posturi trebuie împărţite cu USRPLUS şi cu UDMR. Vă imaginaţi spectacolul în care clientela politică a PNL va trebui să lase fripturica şi s-o dea clientelei politice a USRPLUS. În condiţiile în care PNL e partener de guvernare cu USRPLUS.

 N-am auzit o vorbă despre negocierea la sînge a programului de guvernare. Şi nici n-aveam cum să auzim. Pentru că ţinta au fost funcţiile, cele trei partide au convenit să nu pună în programul de guvernare ceva cu care un partid membru n-ar fi de acord.

Au fost abordate aceste aspecte de către presă?

Ce tărăboi mediatic s-ar fi creat dacă aceste bătălii pe ciolan ar fi avut loc în cazul unei Coaliţii conduse de PSD!

ProTv şi DigiTv s-a fi indignat pînă la miră.

Cîtă vreme PNL, USRPLUS şi UDMR au fost în Opoziţie atitudinea amabilă a presei şi-a avut explicaţia. Acum cele trei partide deţin Puterea în România. Şi cu toate acestea ele se bucură în continuare de alintările presei. Din experienţa Guvernării CDR-PD ştim că atitudinea presei nu se va schimba în următorii patru ani faţă de puterea de Centru Stînga. Guvernarea PNL, USRPLUS, UDMR va fi tratată de presă cu grija de a nu o atinge nici cu o petală. Va fi rău nu numai pentru democraţie, dar şi pentru Coaliţia de Guvernare. Pentru că o Guvernare e cu atît mai bună cu cît presa e mai rea faţă de ea”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/cristoiu-editorial-7.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/cristoiu-editorial-7-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Publicistul Ion Cristoiu remarcă atitudinea presei faţă de puciul din PNL, redus doar la simple nemulţumiri ale unor liberali faţă de Ludovic Orban, avertizând că dacă bunăvoinţa faţă de coaliţia de guvernare se va menţine în...