În contextul creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19, precum şi a răcirii accentuate a vremii, ENGIE Romania răspunde unei nevoi acute semnalate de asociaţia parteneră, Dăruieşte Viaţă, aceea de a construi, în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, o zonă modernă pentru realizarea triajului epidemiologic al pacienţilor care au nevoie de tratament. Triajul epidemiologic este o etapă preliminară obligatorie preluării cazurilor medicale tratate la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias (un spectru larg de boli cardiovasculare, cancere şi alte boli cronice), realizarea unui spaţiu modern fiind o necesitate urgentă pentru a preveni răspândirea virusului în rândul pacienţilor care prezintă un risc crescut de a dezvolta complicaţii ca urmare a infectării, dar şi pentru a le crea, în contextul temperaturilor de iarnă, un spaţiu modern de aşteptare.

Prin partenerul de proiect, Dăruieşte Viaţă, ENGIE Romania a venit în sprijinul pacienţilor trataţi în acest centru medical cu o contribuţie de 107.000 de euro. Astfel, din a doua jumătate a lunii decembrie, bolnavii cronici care au nevoie de tratament în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Elias beneficiază de condiţii adecvate de triaj. Unitatea de triaj, de aproximativ 110 de mp, pune la dispoziţie o sală de aşteptare şi două camere de recoltare, respectând circuite separate pentru pacienţii care prezintă simptome COVID-19 şi cei care nu au simptomatologie specifică.

Această sumă se adaugă celor 250.000 de euro cu care ENGIE a contribuit la începutul pandemiei pentru ca trei ONG-uri să poată achiziţiona echipamente pentru cadrele medicale, aparate de ventilaţie sau materiale de strictă necesitate pacienţilor confirmaţi cu COVID-19, precum şi pentru a oferi servicii de îngrijire pacienţilor cu boli oncologice, externaţi din spitalele destinate exclusiv pacienţilor cu COVID-19.

„Singuri putem face puţin, împreună mult mai mult. De aceea, în perioade dificile cum este cea pe care o traversăm, este important să ne unim forţele şi să oferim sprijin acolo unde acesta este vital. Contribuţia noastră vine în sprijinul pacienţilor cu boli cronice, fiind totodată şi o mână de ajutor pentru cadrele medicale care sunt în prima linie de peste 9 luni”, a declarat Eric Stab, Preşedinte Director General ENGIE Romania.

Prin noua contribuţie, companie îşi reafirmă sprijinul pentru îmbunătăţirea condiţiilor din sistemul medical românesc. Din 2013, compania a investit 1.600.000 de euro în proiecte din domeniul sănătăţi, contribuind la ameliorarea condiţiilor de tratament medical pentru circa 10.000 de pacienţi anual.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
În contextul creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19, precum şi a răcirii accentuate a vremii, ENGIE Romania răspunde unei nevoi acute semnalate de asociaţia parteneră, Dăruieşte Viaţă, aceea de a construi, în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă...