Social-democraţii îl compară pe preşedintele PNL, Ludovic Orban, cu regele Franţei, Ludovic al XV-lea.

„Pe modelul unui alt Ludovic celebru (), Orban şi-a negociat un scaun doar pentru el – şefia Camerei Deputaţilor. În rest, a fost de acord cu naşterea Guvernului CDR 2.0, unde liberalii sunt de umplutură!”, spun reprezentanţii PSD pe pagina lor de Facebook.

Potrivit PSD, Dan Barna şi Dacian Cioloş conduc un Cabinet unde „premierul este de paie”, iar România trebuie să-şi pună centura de siguranţă, „fiindcă piloţii dezastrului se aşează la butoane”.

„Guvernul CDR 2.0 se anunţă o reeditare a celei mai negre perioade din istoria post-decembristă a ţării: sărăcie, şomaj, proteste sociale, austeritate şi criză economică! Liderii Dreptei îşi urează #Ciolan împlinit, lăsând pentru restul românilor #Covid nesfârşit!”, mai scriu cei de la PSD.

Reprezentanţii PNL s-au întâlnit, din nou, duminică, pentru negocieri în realizarea noului guvern. Premierul susţinut de coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR, Florin Cîţu, spunea, sâmbătă seara, că speră ca negocierile să se termine duminică sau cel târziu luni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/7616383-mediafax-foto-eduard-vinatoru-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/7616383-mediafax-foto-eduard-vinatoru-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Social-democraţii îl compară pe preşedintele PNL, Ludovic Orban, cu regele Franţei, Ludovic al XV-lea. „Pe modelul unui alt Ludovic celebru (), Orban şi-a negociat un scaun doar pentru el - şefia Camerei Deputaţilor. În...