Nu ştiu dacă mustrarea venită din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost aceea care l-a cuminţit pe preşedintele Iohannis, ori pur şi simplu e plictisul faţă de jucăria numită pînă de curînd ”guvernul meu”. Cert e că preşedintele nu s-a mai băgat, ca în campania electorată, pentru a-i scoate în faţă pe liberali. La rîndul lor, aşa cum e la negocieri, în sînul partidului, dacă e să dăm crezare ”surselor”, există nemulţumiri – mai ales faţă de pierderea Ministerului Dezvoltării, în favaoarea UDMR – în special în filialele PNL din Transilvania, dealtfel cele mai puternice din partid. Deocamdată, Ludovic Orban poate să stea liniştit. ”Pohta ce-am pohtit”, adică şefia Camerei Deputaţilor, s-a împlinit. Dar şi Mihai Viteazul era liniştit, pînă să iasă din cortul său, pe Cîmpia Turzii…

De obicei, niciun partid nu-şi sacrifică liderul, atunci cînd se află la guvernare. Aşa ceva s-ar putea întîmpla într-un singur caz: atunci cînd liderul de facto al PNL de la Cotroceni, Klaus Iohannis, va decide să se răzbune pentru că Ludovic Orban i-a ieşit din cuvînt. Orban a mers pe  calea lui, pentru a obţine ceea ce-şi propusese (şi era cumva normal, pentru partidul care a obţinut cel mai mare scor electoral în coaliţia nou-creată).

Însă 25% din voturile exprimate de români nu-ţi dau nici puterea de a obţine tot ce vrei şi nici detaşarea şi siguranţa faţă de viitor. Dacă vrea să reziste, lui Ludovic Orban nu-i mai este deajuns talentul de negociator, pe care şi l-a exersat pînă acum şi pe care îl poate utiliza în continuare, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor. Nu mai are o pîrghie esenţială, ca pînă acum: nu mai are banii de la guvern, ca prim-ministru: ei sînt la Florin Cîţu. Iar Cîţu e orice, un omuleţ de plastilină, dar nimeni nu poate pronostica în ce fel va acţiona ”beţia puterii” în cazul său. Şi Orban a riscat prea mult, lăsîndu-se practic la mîna unui ”prieten” pe care de fapt nu se poate baza şi care-l va trăda la prima adiere de vînt.

Vîntul o să adie cît de curînd, în opinia mea, dinspre Palatul Cotroceni spre Palatul Victoria. Nici nu se va simţi, la început, dar sigur îl va simţi noul premier Cîţu. Mai întîi, sub forma unor întîlniri reci şi formale, care-i vor da fiori şi în care va încerca, cu disperare, să se arate cît şi cum poate fi el de util şi fidel. Acesta va fi primul cuţit în spatele lui Orban. Ca rezultat, lui Cîţu i se va promite, de faţadă, un suport pe care nu-l va primi niciodată, pentru un motiv simplu: Iohannis îl dispreţuieşte, aşa cum o face cu mulţi, dar îndeobşte cu oamenii slabi. Şi-l vrea, de fapt, pe Nicolae Ciucă.

Pe de altă parte, pe Florin Cîţu nu-l văd capabil nici să facă faţă problemelor guvernării în sine, dar mai ales să se agajeze în disputele previzibile cu partenerii din coaliţie şi guvern, care-şi vor impune fără probleme, în faţa lipsei lui de fermitate şi a maleabilităţii, orice pretenţie. Liberalii vor constata curînd că guvernează doar cu numele. Că, de fapt, au cedat toată linia frontului, în mîna unui om care-şi face selfie-uri cu inamicul, în timp ce acesta pregăteşte ofensiva.

Ludovic Orban ar putea constata şi el că a pierdut, în afara fotoluiului de la Camera Deputaţilor, cam tot: alimentate subteran de la Cotroceni, dar declanşate cumva şi legitim de filialele din teritoriu, care nici nu vor mai simţi de fapt că partidul e la guvernare, nemulţumirile se vor acutiza. Mai ales cînd se va vota bugetul, pe la sfîrşitul lui ianuarie sau cel mai tîrziu la începtutul lui martie şi liberalii vor constata că o duc tot ca pe vremea guvernului Dăncilă. Atunci, negocierile de la Vila Lac purtate în aceste zile de Orban vor fi amitirile sale cele mai neplăcute. Ar fi putut proceda altfel? Poate că nu. Pentru că, pe tabla de şah prezidenţială, Ludovic Orban a fost, de la bun început, ”nebunul care ia turnul”, cu sacrificiul său.

Cu alte cuvinte, mai pe scurt, la ultima mutare, Ludovic Orban s-a împotrivit: n-a mai vrut să moară. Dar faptul că nu i-a împlinit dorinţa lui Klaus Iohannis şi că n-a plecat de bunăvoie, aşa cum conveniseră iniţial, cînd şi-a dat demisia, spre a împinge în faţă (susţinîndu-ul inclusiv prin negocierile politice) pe generalul Nicolae Ciucă, premierul interimar şi favoritul de acum al preşedintelui, îl va costa scump pe fostul premier: şefia partidului şi, probabil, mai apoi şi a Camerei.

Iar timpul în care acest proces va fi parcus, pentru că Orban l-a nemulţumit pe Iohannis şi n-a vrut să accepte că acesta vrea să treacă de la ”guvernul său” la ”generalul său”, va fi mai scurt decît cel care a trecut de la momentul în care împăratul Rudolf a trecut, de la tratatul semnat în februarie 1600 cu Mihai Viteazul, la ordinul pentru asasinarea lui, un an şi jumătate mai tîrziu. Timpul în care Rudolf al nostru îşi va lichida vasalul care i s-a împotrivit depinde numai de capacitatea de a mai reacţiona a victimei, prinsă în plasă.   

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/7613798-mediafax-foto-andreea-alexandru-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/7613798-mediafax-foto-andreea-alexandru-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nu ştiu dacă mustrarea venită din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost aceea care l-a cuminţit pe preşedintele Iohannis, ori pur şi simplu e plictisul faţă de jucăria numită pînă de...