Artă internaţională, analize de discurs prezidenţial cu 3 zile înainte de alegeri, candidat de partid mic care vrea 5% să intre în Parliament – Marius Tucă Show joi seara.

Catinca Tăbăcaru, o româncă plimbată prin lume de la 9 ani de când a plecat din România, deschide sâmbătă, pe 5 decembrie, o expoziţie de artă în Bucureşti – Totul e scris în stele, Rachel Monosov. Rachel Monosov este o artistă rusoaică, care a crescut în Israel, căsătorită cu un Italian şi trăiesc la Berlin.

Catinca Tăbăcaru a lucrat pentru Tribunalul Penal Internaţional, ca procuror de genocid, în Rwanda, la 25 de ani. După aceea, a lucrat la New York ca avocat şi a umblat peste tot prin lume. Am fost voluntar, curatoare pe proiecte, director al festivalului Beethoven, avocat independent.

Şi-a deschis în 2014 prima galerie la New York. “Nu am vrut să fie o galerie normală. Ne-am plimbat prin lume cu galeria. Am creat un program de rezidenţă. 5 ani a funcţionat galeria la New York, vânzarea e pe galerie, eu sunt curatoare independentă.”

Catinca povesteşte cum în 2018, după o săptămână de galerii în România, l-a întâlnit pe soţul meu, stomatolog în Bucureşti. Spune că, în present, în Bucureşti se întâmplă ceva foarte interesant. “Eu nu vin în Romania ca să expun ce expun alţii, ci ca să provoc nişte idei, ca să arăt un alt mod de a gândi, ca să deschid nişte discuţii.”

Pe Catinca a prins-o pandemia aici, a venit pe 10 martie din New York, iar pe 18 martie a avut test Covid pozitiv, dar a făcut o formă uşoară a bolii.

Expoziţia – E totul scris în stele, derulată între 5 decembrie şi 13 februarie – e despre putere. E o poartă în această expoziţie, veche 100 de ani din România de la graniţa cu Ucraina. Una dintre piesele din această expoziţie e deja vândută.

“Lumea de artă e internaţională, activitate e peste tot. Am târguri în toată lumea. Anul acesta cu Proiectul Rezidenţei mergem în Zimbawe.”

Arta a crescut în pandemie, lumea a vut timp să respire, a fost o creştere de conştiinţă, spune Catinca Tăbăcaru.

“Acum vedem o creştere în arta contemporană. Era o vreme când numai bogaţii cumpărau, acum sunt mai mulţi oameni care cumpără. Lumea a intrat în piaţă, cei din clasa de mijloc care vor să cumpere. Eu am de a face cu artişti timeless. Rachel vorbeşte într-o limbă abstractă şi poetică, e foarte nuanţată. Cei care se uita la arta contemporană pot descoperi ceva nou, artiştii aceştia nu lucrează pentru bani. Rachel e o artista cu care lucrez de 10 ani, la o expoziţie personală, eu dau libertatea aproape completă artistului, mă implic destul de mult, nu eu aleg piesele, fiecare piesa vb una cu alta. Dacă pui limite nu iese.”

De la abstract şi artă trecem la concret şi politică cu doi jurnalişti care le ştiu aproape pe toate – Marius Tucă şi Ion Cristoiu, pentru care preşedintele Klaus Iohannis “e într-o comedie, cu chestii penibile”.

“E de 6 ani preşedinte, dar cred că a avut o întârziere, ca o infecţie, abia acum te apucă. Eu cred că e vorba de o putere a accesoriilor funcţiei de preşedinte. Oamenii puternici nu sunt înnebuniţi după accesoriile puterii,” spune Cristoiu.

Invitatul lui Marius Tucă spune că n-are nimeni curajul să îi spună că e penibil să pună pupitrul pe un drum, pe un petec de autostradă, parcă ar fi Nicolae Ceauşescu.

În opinia lui Marius Tucă e vorba de o mediocritate absolută. “Când au plecat în campania electorală la primul mandat, Blaga şeful campaniei, în sute de km în autocar nu vorbea nimic cu el. Nici pe vremea când era primar la Sibiu nu se putea vorbi cu el, aroganţa era totală, cred că ăia la Cotroceni merg pe vârfuri, cu perniţe de pisică.”

Ion Cristoiu îl vede pe Iohannis ca pe un criminal în serie la a zecea crimă. “A făcut campanie electorală în seara asta pentru PSD, îi face pe PSD-işti să iasă la vot să voteze împotriva PNL. El are nevoie de un scor mare al PSD-ului, că ia de la USR PLUS. El vrea ca PSD să aibă 33%, că se poate înţelege cu PSD.”

Klaus Iohannis nu vrea să facă nicio reforma, doar modificarea Constituţiei ca România să se transforme în Republică Prezidenţială, e de părere Cristoiu.

Marius Tucă spune că în spatele propagandei celor de la putere legată de vaccin e o strategie să trimită oamenii la vot că ei sunt salvatorii şi aduc vaccinul.

Ion Cristoiu are deja stabilite procentele pentru alegerile de duminică: PSD 35%, PNL 30%, USR 20%, UDMR 5%, Pro România 7%, AUR 5%, iar prezenţa la vot va fi de 40%.

“E clar că ei vor fi la putere, vor trebui să împartă neapărat puterea cu USR PLUS, era mai bine pentru ei să împartă puterea cu PSD, partidul lui Nea.”

O prezenţă mare la vot avantajează şi partidele mici, neimportante, dar se duc la vot şi cei care se hotărăsc în ajun.

Ultimul invitat al lui Marius Tucă – George Simion, liderul AUR, îşi expune motivele pentru care cere voturi duminică. “Conduc un partid conservator care luptă pentru tradiţii.”

“Prima lege pe care ar da-o, la putere fiind, ar fi protejarea capitalului românesc, sprijin pentru agricultori.”

George Simion spune că la televiziunile de ştiri din România nu mai există liberă exprimare. “Nu am putut intra la nicio televiziune, am făcut campanie pe net.”

George Simion menţioneazî câteva asemănări între AUR şi USR –  mesajul antisistem, cei de la USR reprezentând zona multiculturală, globalismul, iar AUR are o orientare către conservatorii şi reformiştii europeni. “Noi suntem legati de micul producător, de ţăranul român. Când au închis pieţele am fost în 15 pieţe, am arătat un lucru evident – că toţi erau în supermarket îngrămădiţi şi ţăranii erau scoşi din pieţe.”

George Simion, la cei 34 de ani ai săi, mărturiseşte că nu credea că va intra în politică, dar s-a săturat, e dezgustat de ce se întâmplă în societate. “Toată identitatea noastră naţională e călcată în picioare. Am fost în sate mizerabile, oamenii se simt batjocoriţi de această clasă politică.”

Contracandidatul lui George Simion la Bucuresti, la Camera Deputaţilor, Alexandru Rafila spunea că şi în casă ar trebui să se poarte masca, dar asta ar însemna “să ajungem cu nebunia la niveluri nebănuite.”

În final, liderul AUR are un mesaj pentru USR: “să se lepede de Satana.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/marius-tuca.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/marius-tuca-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Artă internaţională, analize de discurs prezidenţial cu 3 zile înainte de alegeri, candidat de partid mic care vrea 5% să intre în Parliament – Marius Tucă Show joi seara. Catinca Tăbăcaru, o româncă plimbată...