Un tribunal turc a condamnat joi 337 de personane, printre care ofiţeri şi piloţi, la închisoare pe viaţă, gasindu-i vinovaţi de implicare în tentativa de lovitură de stat din 2016 împotriva guvernului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, notează  ABC News.

 

Acestea au fost condamnate pentru “tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale”, de “tentativă de asasinare a preşedintelui” şi de “omucideri voluntare”, conform unui rezumat al sentinţei judecătoreşti.

 

Un total de 475 de inculpaţi, inclusiv câţiva generali şi piloţi de avioane de luptă de la baza aeriană Akinci, au fost judecaţi în ultimii trei ani, acuzaţi că au dirijat lovitura de stat şi au bombardat clădiri guvernamentale cheie, inclusiv o secţiune din parlamentul Turciei. 60 dintre aceştia au primit diferite pedepse între şase şi 16 ani de închisoare, iar 75 au fost achitaţi.

 

Procesul a fost unul dintre cele două procese principale împotriva membrilor suspectaţi ai unei reţele conduse de clericul Fethullah Gulen din SUA, pe care Ankara îl acuză că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din noaptea de 15 spre 16 iulie 2016.

 

Gulen, un fost aliat al lui Erdogan, a negat implicarea în lovitura de stat care a lăsat în urmă aproximativ 250 de morţi şi mii de răniţi. 

 

Experimentăm bucuria de a-i vedea pe inculpaţii, care erau deja judecaţi de conştiinţa publicului, primind pedeapsa,” a declarat Leyla Sahin Usta, vicepreşedinte al partidului de guvernământ. ”Acesta este sfârşitul erei loviturilor de stat din Turcia.”

 

Până acum, tribunalele au condamnat aproape 4.500 de persoane, mai mult de 3.000 dintre ele primind pedepse cu închisoare pe viaţă, conform cifrelor oficiale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/urcia.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/urcia-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un tribunal turc a condamnat joi 337 de personane, printre care ofiţeri şi piloţi, la închisoare pe viaţă, gasindu-i vinovaţi de implicare în tentativa de lovitură de stat din 2016 împotriva guvernului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan,...