Premierul ungar, Viktor Orban, s-a declarat încrezător, vineri, că Ungaria şi Polonia vor ajunge la un acord cu Uniunea Europeană pentru aprobarea bugetului multianual şi a Fondului de relansare economică.

“Negocierile trebuie să continue şi, în final, vom ajunge la un acord, aşa merg lucrurile de obicei. Există opţiuni acceptabile pentru Ungaria şi Polonia, situaţii în care să decidă aspecte juridice, nu majoritatea politică”, a declarat Viktor Orban pentru postul public de radio din Ungaria, conform agenţiei Reuters.

La rândul său, Krzysztof Szczerski, un oficial din cadrul Preşedinţiei Poloniei, a declarat că Varşovia are dreptul “de a refuza ce este greşit” în politicile Uniunii Europene. “Avem dreptul de a căuta şi a cere compromisuri”, a afirmat Krzysztof Szczerski, citat de postul public TVP Info.

Liderii Uniunii Europene vor continua eforturile pentru a convinge Ungaria şi Polonia să aprobe bugetul multianual şi planul de relansare economică, au declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel. “În iulie, am acceptat în unanimitate proiectul de buget multianual şi Fondul de relansare economică. Sunt esenţiale pentru locurile noastre de muncă şi pentru companii, trebuie să le punem în aplicare. Trebuie să găsim o soluţie. Continuăm discuţiile pentru a găsi o soluţie acceptabilă pentru toată lumea”, a declarat Charles Michel joi seară, după summitul UE desfăşurat prin videoconferinţă.

“Preşedinţia germană a Consiliului UE va continua discuţiile cu Ungaria şi Polonia”, a afirmat, la rândul său, cancelarul Angela Merkel.

Ungaria şi Polonia au blocat, luni după-amiază, o procedură necesară adoptării Bugetului multianual comunitar şi Planului european de relansare economică. În cursul unei reuniuni a ambasadorilor UE, reprezentanţii Ungariei şi Poloniei au blocat procedura Deciziei Propriilor Resurse, necesară aprobării Fondului UE de relansare economică. La rândul său, Slovenia a formulat joi obiecţii privind mecanismul în domeniul statului de drept.

Ungaria şi Polonia au semnalat în mai multe rânduri că nu sunt de acord cu noul mecanism privind respectarea normelor statului de drept, avertizând că ar putea bloca aprobarea bugetului multianual comunitar şi a Fondului de relansare economică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0568115911.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0568115911-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul ungar, Viktor Orban, s-a declarat încrezător, vineri, că Ungaria şi Polonia vor ajunge la un acord cu Uniunea Europeană pentru aprobarea bugetului multianual şi a Fondului de relansare economică. 'Negocierile trebuie...