Ipoteza studiată de guvern prevede deschiderea magazinelor de la 9 la 22, deschiderea centrelor comerciale la sfârşit de săptămână, a restaurantelor seara în toate zonele Italiei, cu excepţia celor roşii.

Toate acestea numai în cazul în care curba epidemiologică continuă să scadă.

În zonele roşii, semnalele sunt încurajatoare, rata de transmitere a virusului scade. Mai trebuie ca şi spitalele să iasă din momentul critic. Acesta este motivul pentru care până în 3 decembrie nu va exista nicio relaxare, scrie Corriere della Sera.

În ce priveşte magazinele, autorităţile vor să ofere cetăţenilor timp pentru a face cumpărături înainte de Crăciun. Dacă se menţine tendinţa ultimelor zile, magazinele ar putea rămâne deschise până la ora 22. Începând cu 3 decembrie, centrele comerciale vor fi redeschise şi sâmbăta, duminica şi alte sărbători.

De asemenea, obiectivul este redeschiderea seara a barurilor şi a restaurantelor, cu respectarea strictă a regulilor: limita de patru locuri la masă, obligaţia de a purta masca la plecare, menţinerea distanţei în timpul consumaţiei.

Este evident că, odată cu relaxarea măsurilor, interdicţia de a ieşi din case după ora 22.00 nu ar mai avea sens. Măsurile discutate acum vizează interdicţia de la ora 23:00 sau chiar miezul nopţii.

Pe de altă parte, se pare că se va menţine interdicţia intrării şi ieşirii din regiunile roşii şi portocalii ale Italiei, pentru a nu se repeta adunările şi excursiile care au avut loc în vară.

Interdicţia adunărilor în aer liber şi în interior va rămâne în vigoare, la fel şi interdicţia de a organiza petreceri mari. De asemenea, pare foarte probabil ca sălile de sport să rămână închise.

Premierul Giuseppe Conte nu promite nimic legat de relaxarea restricţiilor, însă descrie Crăciunul „mai sobru”. Pe de altă parte, Conte speră că în timpul sărbătorilor „economia se va putea dezvolta, se vor putea face cumpărături şi se vor oferi cadouri”, însă spune că nimeni nu trebuie să îşi facă iluzii, deoarece acest Crăciun nu va semăna cu cele din trecut: „Săruturile, îmbrăţişările, sărbătorile şi cinele numeroase sunt de neconceput, indiferent de rata de infectare”.

„O săptămână de petreceri ar însemna să plătim cu creşterea bruscă a curbei în ianuarie şi nu ne putem permite aşa ceva”, a spus Conte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0563864775.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0563864775-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ipoteza studiată de guvern prevede deschiderea magazinelor de la 9 la 22, deschiderea centrelor comerciale la sfârşit de săptămână, a restaurantelor seara în toate zonele Italiei, cu excepţia celor roşii. Toate acestea...