Imunologul Anthony Fauci, o persoană  foarte respectată în Statele Unite, a asigurat că vaccinurile împotriva Covid-19 de la Pfizer / BioNTech şi Moderna sunt sigure, deşi au fost dezvoltate într-un timp record.

 

“Viteza procesului de dezvoltare nu a compromis siguranţa şi nici integritatea ştiinţifică,” a spus el în timpul unei conferinţe de presă a celulei de criză de la Casa Albă pentru pandemia de Covid-19. ”Este o reflectare a progreselor ştiinţifice extraordinare pentru acest tip de vaccin, care ne-au permis să facem în câteva luni ceea ce a durat anterior ani de zile,” a explicat el, potrivit Le Figaro.

 

Dr. Fauci a dorit, de asemenea, să liniştească cu privire la independenţa procesului de dezvoltare şi certificare a vaccinului.

 

”Un corp independent de persoane care nu răspunde în faţa nimănui, nici în faţa administraţiei, nici în faţa mea sau în faţa companiilor, a analizat datele şi le-a găsit de încredere. Prin urmare, trebuie să excludem orice idee conform căreia acest lucru a fost eronat. Este foarte grav,” a spus Fauci.

 

Companiile Pfizer / BioNTech şi Moderna au anunţat în ultimele zile vaccinuri extrem de eficiente împotriva Covid-19, pentru care ar trebui să solicite autorizaţia de urgenţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/fauci-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/fauci-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Imunologul Anthony Fauci, o persoană  foarte respectată în Statele Unite, a asigurat că vaccinurile împotriva Covid-19 de la Pfizer / BioNTech şi Moderna sunt sigure, deşi au fost dezvoltate într-un timp record.  ...