HOROSCOP 17 noiembrie Berbec

Astăzi s-ar putea să te pomeneşti cu plăţi sau cu cheltuieli pe care nu le-ai luat în calcul. Nu este exclus ca acestea să se datoreze de fapt unor persoane din cercul tău de apropiaţi, fie că este vorba de partenerul de viaţă ori de persoane cu care derulezi activităţi profesionale. Pe de altă parte, la nivel profesional, lucrurile par să meargă destul de bine. Luna intră dup-amiază în sectorul aferent din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că faci bine faţă răspunderii care îţi revine la locul de muncă, iar relaţia cu şefii se bucură de un climat cordial.

HOROSCOP 17 noiembrie Taur

În prima parte a acestei zile, s-ar putea să te confrunţi cu unele tensiuni în raport cu persoana iubită şi/ sau cu cei cu care desfăşori activităţi la locul de muncă. Din câte se pare, vina nu îţi aparţine, ceea ce înseamnă că la mijloc se află o neînţelegere sau o indisponibilitate de a se ajunge la un consens. Dup-amiază, Luna trece în casa filozofiei de viaţă, ceea ce te ajută să vezi dintr-un alt unghi astfel de situaţii, să cauţi soluţii de a-ţi adapta atitudinea la comportamentul celor cu care ai de-a face. Veţi ajunge la un compromis curând.

HOROSCOP 17 noiembrie Gemeni

La serviciu, lucrurile nu par să meargă prea bine în prima parte a acestei zile. Se întâmplă tot felul de lucruri pe care nu aveai cum să le anticipezi sau pe care nu le-ai luat în calcul din motive subiective şi nici nu este de mirare că eşti supărat(ă) sau chiar îngrijorat(ă). Asta îţi afectează destul de mult starea de spirit şi îţi va fi greu să revii la o dispoziţie bună. În cuplu, din cauza intrării Lunii într-o casă înrudită din horoscopul tău general, lucrurile evoluează într-un mod care nu îţi suplineşte lipsa de confort mental de la serviciu.

HOROSCOP 17 noiembrie Rac

În raport cu cei din jurul tău, dar mai ales cu apropiaţii, nu îţi va fi uşor să renunţi la propriile dorinţe şi idei în favoarea binelui comun. S-ar putea însă ca această încăpăţânare să nu aibă de-a face cu o atitudine egoistă din partea ta, ci cu o senzaţie de exasperare, de faptul că eşti sătul(ă) să tot laşi de la tine pentru ceilalţi, iar reciproca să nu fie valabilă. Nu ai însă de câştigat nimic, ci din contră, dacă mergi de la o extremă la alta. Intrarea Lunii în casa relaţiilor de dup-amiază ajută la identificarea compromisurilor sănătoase.

HOROSCOP 17 noiembrie Leu 

Se întâmplă azi tot felul de lucruri în gospodărie sau în viaţa de familie pe care fie nu le-ai luat în calcul, fie nu aveai cum să le prefigurezi. Nici nu este de mirare aşadar că te concentrezi greu la locul de muncă sau chiar eşti nevoit(ă) să pleci mai repede de la serviciu într-un moment în care era nevoie de implicarea ta totală. S-ar putea ca astăzi să îţi fie iertat acest derapaj, dar este posibil să nu fii tratat(ă) cu aceeaşi indulgenţă şi în alte situaţii similare din viitor. S-ar putea să te poţi revanşa cu productivitatea dup-amiază.

HOROSCOP 17 noiembrie Fecioară 

Caută să fii astăzi foarte atent(ă) la ce spui. Într-un moment de neatenţie, s-ar putea să scapi porumbelul, să divulgi lucruri care nu trebuiau împărtăşite sau să verbalizezi gânduri care şochează. Efectul ar putea fi cu atât mai dramatic dacă ţi se întâmplă asta într-un moment tensionat sau cu miză mare, cum ar fi o negociere, o întrevedere de afaceri sau un interviu de anagajare. Vestea bună este însă că ai parte de o dup-amiază frumoasă alături de persoana iubită şi/ sau cei mici. Luna intră în sectorul aferent în a doua parte a zilei şi-ţi asigură timp de calitate.

HOROSCOP 17 noiembrie Balanţă

Cheltuielile ar trebui astăzi reduse la minimum. Ştii deja că trebuie să achiţi unele facturi sau rate ori să faci unele mici investiţii în gospodărie. În vremuri ca acestea şi mai ales dacă bugetul nu îţi permite deocamdată, evită achiziţiile care nu sunt pe agenda zilei. În caz contrar, bugetul tău ar putea avea de suferit şi vei fi nevoit(ă) mai devreme sau mai târziu să apelezi la economii. Mai bine întoarce-ţi atenţia către viaţa de familie, acolo unde te solicită tranzitul Lunii de dup-amiază şi unele situaţii mai presante care necesită mai multă implicare şi atenţie din partea ta.

HOROSCOP 17 noiembrie Scorpion 

Încearcă să ai astăzi mai multă răbdare. Dacă nu ai grijă cum îţi gestionezi stresul, s-ar putea să reacţionezi într-un fel care nu îţi face cinste în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau cei cu care lucrezi. Ascultă înainte să vehiculezi păreri şi gândeşte-te de două ori la modul în care ceilalţi ţi-ar putea percepe afirmaţiile, căci riscul este mare să se ajungă la neînţelegeri. În a doua parte a zilei, Luna intră în casa comunicării, semn că depăşeşti cu succes probleme de comunicare care ţi-au afectat destul de mult dimineaţa. Realizezi cât de mult contează să fii diplomat(ă).

HOROSCOP 17 noiembrie Săgetător 

Nu eşti într-o stare prea bună de spirit azi şi se vede asta destul de mult. Ai un nivel de productivitate mai scăzut la serviciu şi îţi gestionezi cu dificultate sarcinile de lucru şi/ sau stresul pe care le însoţeşte. Pentru ca ziua să ia o altă întorsătură, este esenţial să îţi regăseşti echilibrul. În caz contrar, rişti să pierzi controlul şi să comiţi erori care necesită eforturi suplimentare din partea ta pentru a le repara. Dup-amiază, Luna intră în casa banilor, semn că întorci pronosticul în favoarea ta şi chiar te alegi cu ceva de pe urma eforturilor depuse.

HOROSCOP 17 noiembrie Capricorn 

În viaţa sentimentală şi în cea socială, se disting astăzi tot felul de dezechilibre care pot afecta relaţia cu anumiţi prieteni sau chiar pe cea de cuplu. Nu îţi prea dai seama cât ar fi cazul să laşi de la tine şi cât să îţi impui punctul de vedere. Balanţa între asertivitate şi compromis se atinge greu şi vezi pe propria piele ce efecte poate avea acest lucru în privinţa domeniilor de viaţă menţionate anterior. În a doua parte a zilei, Luna poposeşte în semnul naşterii tale, ceea ce te ajută să-ţi faci cunoscut punctul de vedere când e cazul.

HOROSCOP 17 noiembrie Vărsător

La serviciu, se întâmplă azi tot felul de lucruri care ies din obişnuitul unei zile de marţi. Pe unele din ele nu aveai cum să le anticipezi, iar în cazul altora nu ai prea avut cum să prefigurezi că vor apărea. Nici nu este aşadar de mirare că nu mai ai timp sau energie să te ocupi aşa cum trebuie de treburile din gospodărie sau din interiorul familiei. Nu este uşor, dar trebuie să impui un echilibru pe cele două planuri, mai ales dacă lucrezi de acasă în această perioadă şi este greu să delimitezi cele două domenii de viaţă.

HOROSCOP 17 noiembrie Peşti 

Trebuie să dai dovadă astăzi de viziuni constante. Dacă pendulezi între mai multe perspective şi te abaţi de la principiile care te caracterizează, le va fi greu celorlalţi, dacă nu chiar aproape imposibil, să te ia în serios şi să te vadă aşa cum eşti tu de fapt. Recomandarea astrelor nu este însă aceea de a da dovadă de încăpăţânare, dar dacă nu ai încredere nici tu în ideile tale, nu faci decât să plonjezi dintr-o extremă la alta. În a doua parte a zilei, Luna trece în casa vieţii sociale, semn că trebuie să găseşti timp şi pentru prieteni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0263833715.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0263833715-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 17 noiembrie Berbec Astăzi s-ar putea să te pomeneşti cu plăţi sau cu cheltuieli pe care nu le-ai luat în calcul. Nu este exclus ca acestea să se datoreze de fapt unor persoane...