Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat dr. Raed Arafat, a emis, luni, ordinul privind instituirea carantinei zonale în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.

Carantina se instituie începând de marţi, de la ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, atât în satul Sâmbăta de Sus, cât şi în Staţiunea Climaterică Sâmbăta de Sus.

Se va impune limitarea la maximum a deplasării persoanelor, evenimentele private în spaţii închise sau deschise este interzisă în următoarele 14 zile. Oficierea slujbelor religioase este permisă doar în exterior, cu excepţia slujbelor cu caracter privat, cum ar fi nunţi, înmormântări sau botezuri, care sunt permise în interior, dar cu maximum 16 persoane şi respectarea regulilor sanitare. Accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult este permisă, pentru rugăciune, doar dacă este posibilă asigurarea a minim 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi distanţă de minim 2 metri între persoane.

Oficierea căsătoriilor în zona carantinată este posibilă cu maximum 20 de persoane în exterior şi cel mult opt persoane în interior.

Masca de protecţie rămâne obligatorie pentru toate persoanele, astfel încât să acopere gura şi nasul, pentru toate persoanele care au peste 5 ani.

Cei care ies din locuinţă vor folosi declaraţie pe propria răspundere pentru a spune exact motivul. Este permisă deplasarea cu declaraţie de la angajator, legitimaţie de serviciu.

În perioada carantinei zonale se permite tranzitarea localităţii de către persoanele care nu au domiciliul aici, însă este interzisă oprirea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/img-5813.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/img-5813-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat dr. Raed Arafat, a emis, luni, ordinul privind instituirea carantinei zonale în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Carantina se instituie începând de marţi, de...