Ministrul de Externe al Armeniei, Zohrab Mnatsakanyan, a demisionat luni, pe fondul protestelor faţă de termenii armistiţiului din Nagorno-Karabah, care menţine câştigurile teritoriale obţinute de Azerbaidjan, informează agenţia Reuters.

Demisia lui Zohrab Mnatsakanyan, care era ministru de Externe din mai 2018, a fost anunţată de un purtător de cuvânt guvernamental.

Guvernul Nikol Pashinyan se confruntă cu proteste masive din cauza termenilor armistiţiului din Nagorno-Karabah.

Înainte de izbucnirea confruntărilor militare, pe 27 septembrie, forţele armene deţineau controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Acordul de încetare a confruntărilor semnat pe 10 noiembrie prevede menţinerea de către Azerbaidjan a zonelor cucerite în Nagorno-Karabah şi preluarea controlului asupra unor zone suplimentare. O mare parte a regiunii separatiste se află acum sub controlul Azerbaidjanului.

În regiunea separatistă au fost trimise efective militare ruse pentru menţinerea păcii.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că bilanţul confruntărilor militare din Nagorno-Karabah este de peste 4.000 de morţi şi aproximativ 8.000 de răniţi.

Peste 2.300 de militari armeni au fost ucişi în confruntări, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Erevan. Azerbaidjanul a anunţat moartea a 93 de civili, dar nu a dezvăluit pierderile militare.

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0564839052.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0564839052-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministrul de Externe al Armeniei, Zohrab Mnatsakanyan, a demisionat luni, pe fondul protestelor faţă de termenii armistiţiului din Nagorno-Karabah, care menţine câştigurile teritoriale obţinute de Azerbaidjan, informează agenţia Reuters. Demisia lui Zohrab...