Marea Britanie intenţionase iniţial să interzică vânzarea de maşini noi pe benzină şi diesel începând cu 2040, ca parte a eforturilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, iar în februarie Johnson a adus acest termen la 2035.

FT informează că Boris Johnson intenţionează acum să schimbe data din nou la 2030 într-un discurs despre politica privind mediu pe care este de aşteptat să îl ţină săptămâna viitoare.

BBC a informat că deţine informaţii despre un plan similar sâmbătă dimineaţa, fără a cita surse.

FT a precizat că noul calendar nu este de aşteptat să se aplice maşinilor hibride care utilizează un amestec de propulsie electrică şi combustibil fosil. Aceste urmând a fi comercializate până în 2035.

Încetarea vânzării de maşini noi pe benzină şi diesel ar marca o schimbare uriaşă pe piaţa auto din Marea Britanie.

Cifrele din industrie arată că maşinile pe benzină şi diesel au reprezentat 73,6% din vânzările de maşini noi până în acest an, în timp ce doar 5,5% din vânzări au fost pentru vehicule electrice pure, care sunt de obicei mai scumpe. Vehiculele hibride de diferite tipuri au reprezentat vânzările rămase.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0559591316.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0559591316-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Marea Britanie intenţionase iniţial să interzică vânzarea de maşini noi pe benzină şi diesel începând cu 2040, ca parte a eforturilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, iar în februarie Johnson a...