Arderile ilegale nu mai pot fi trecute cu vederea, din cauza poluării pe care o provoacă în oraş.

„Am ţinut să fiu prezent la prima discuţie serioasă între domnul primar şi echipa de conducere a Ministerului Mediului, pentru a garanta susţinerea de către minister şi de către Guvern a tuturor proiectelor Primăriei Capitalei. Pentru a asigura un mediu sănătos, pentru a reduce poluarea, pentru a lua măsurile necesare ca bucureştenii să aibă parte de un oraş curat. Sigur că am trecut în revistă foarte multe teme importante, care vor fi prezentate de domnul primar şi de domnul ministru al mediului. Spun doar câteva lucruri. În primul rând, lucrurile pentru Bucureşti vor fi făcute într-un parteneriat extrem de serios şi de angajant între Ministerul Mediului şi Primăria Capitalei. În al doilea rând, vom identifica resurse financiare pentru a putea susţine toate proiectele şi programele importante. De asemenea, vom garanta adoptarea de decizii care să permită, cu adevărat, Primăriei Capitalei să aibă un rol decisiv în aplicarea hotărâtă a programelor de mediu”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.

Una din discuţiile întâlnirii s-a concentrat pe fenomenul arderilor ilegale de deşeuri care pot creşte concentraţiile de poluanţi în aerul din Capitală.

„Arderile ilegale pun tot mai multă presiune pe depăşirea concentraţiilor de PM10 în Bucureşti. Acestea au loc, în mod special noaptea, când locuitorii Capitalei sunt acasă, iar capacitatea de intervenţie a Gărzii Naţionale de Mediu este mai scăzută. De ieri, am declarat război arderilor ilegale şi celor care sunt în spatele acestor acţiuni care ne sufocă aerul. În paralel cu descinderile, acolo unde ne sunt semnalate astfel de fenomene, am decis astăzi cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, ca o parte din personalul poliţiilor locale din Bucureşti să fie implicată alături de comisarii de mediu în acţiuni de patrulare şi intervenţie rapidă în astfel de cazuri, inclusiv pe timp de noapte. Această decizie arată că, în sfârşit, Ministerul Mediului are un partener real de dialog în Primăria Generală a Capitalei”, a precizat ministrul Mircea Fechet.

La rândul său, primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că unul dintre obiectivele întâlnirii de astăzi a fost acela de a stabili cadrul pentru rezolvarea problemelor de poluare a aerului din Bucureşti: ”Viitoarele echipe mixte formate din poliţişti locali şi comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu vor fi organizate, de săptămâna viitoare, pentru acţiuni care să stopeze acest fenomen, resimţit de populaţie în aproape fiecare weekend.”

Decizie majoră privind Parcul Văcăreşti

De asemenea, o altă decizie a fost că Parcul Natural Văcăreşti va fi administrat de Primăria Generală a Capitalei.

„Am stabilit în discuţia de astăzi un acord de principiu pentru amenajarea a două obiective importante: Lacul Morii şi Parcul Natural Văcăreşti. Pentru aceste două obiective importante de mediu, dar şi de recreere pentru populaţie, doresc să organizăm un concurs internaţional de soluţii care să plaseze Bucureştiul pe harta globală”, a anunţat primarul general Nicuşor Dan.

„Am finalizat Metodologia de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate. Aceasta este în vigoare din 20 octombrie 2020 şi dă posibilitatea oricărei autorităţi publice să preia în administrare Delta Văcăreşti. Parcul Văcăreşti are tot potenţialul să devină unul dintre cele mai căutate parcuri naturale urbane din Europa. Credem că preluarea în administrare a Deltei Văcăreşti de către Primăria Capitalei ar transfoma acest loc în ceea ce ne dorim cu toţii: un reper de biodiversitate de care populaţia să se poată bucura oricând”, a completat ministrul Mediului.

Totodată, Mircea Fechet a anunţat prelungirea până la finalul anului a termenului de depunere a dosarelor de finanţare pentru programul prin care oraşele din România pot construi reţele de încărcare pentru maşinile electrice, program cu un buget de 92 de milioane de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/mircea-fechet-razvan-chirita.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/mircea-fechet-razvan-chirita-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Arderile ilegale nu mai pot fi trecute cu vederea, din cauza poluării pe care o provoacă în oraş. „Am ţinut să fiu prezent la prima discuţie serioasă între domnul primar şi echipa de conducere...