„La data de 26 octombrie 2020, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea privind suplimentele alimentare. Legea criticată stabileşte cadrul legal referitor la suplimentele alimentare, comercializate ca produse alimentare şi prezentate ca atare. În acest sens, actul normativ transpune în dreptul intern Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la apropierea legislaţiilor statelor membre privind suplimentele alimentare şi creează cadrul juridic necesar punerii în aplicare directă a Regulamentului (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare, şi a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, precum şi a Regulamentului (UE) nr. 515/2019 al Parlamentului European şi al Consiliului privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru”, arată Klaus Iohannis.

Potrivit sursi citate, legea supusă controlului de constituţionalitate stabileşte Ministerul Sănătăţii ca autoritate competentă în domeniul suplimentelor alimentare pe bază de: vitamine; minerale; amestecuri de vitamine şi/sau minerale; substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, altele decât vitamine şi minerale; amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, altele decât vitamine şi minerale; amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu extracte vegetale şi/sau animale; amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu extracte vegetale şi/sau animale, cu substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, cu plante şi/sau produse ale stupului. De asemenea, sunt reglementate condiţiile generale privind introducerea pe piaţă a suplimentelor alimentare, pe baza certificatului de notificare, în acord cu Regulamentul nr. 515/2019, precum şi modul de etichetare şi de efectuare a publicităţii suplimentelor alimentare.

„Prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate. (…) În data de 30 octombrie 2012, Senatul, în calitate de primă Cameră competentă să îl dezbată, a respins proiectul de lege privind suplimentele alimentare. Legea, în forma iniţiatorului, a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în data de 12 noiembrie 2012, iar 8 ani mai târziu, după parcurgerea procedurilor de avizare şi a dezbaterilor, aceasta a fost adoptată în data de 20 octombrie 2020, cu un număr de 26 amendamente admise, potrivit raportului comun al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi al Comisiei pentru sănătate şi familie”, reclamă şeful statului.

De asemenea, forma iniţiatorului, avută în vedere, dezbătută şi respinsă de prima Cameră competentă, prevedea, în domeniul suplimentelor alimentare, o competenţă partajată a autorităţilor, între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională Anti-Doping, în funcţie de compoziţia de bază a acestor suplimente. Însă, potrivit art. 1, respectiv art. 10 din forma legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Ministerul Sănătăţii este stabilit ca unică autoritate competentă în domeniul suplimentelor alimentare, atât în procedura de introducere pe piaţă, cât şi în cea de constatare a faptelor de încălcare a legii şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale.

Cum argumentează Iohannis

„Analizând parcursul legislativ al legii criticate şi comparând formele acesteia din momentul iniţierii şi de la momentul adoptării se poate observa că în Senat, ca primă Cameră sesizată, textele şi soluţiile mai sus amintite nu au fost dezbătute, legea dedusă controlului fiind semnificativ modificată de către Camera decizională faţă de forma iniţiatorului şi implicit a primei Camere sesizate. Prin urmare, prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată şi să hotărască asupra soluţiilor legislative nou introduse de Camera decizională. În forma adoptată, Legea privind suplimentele alimentare nesocoteşte principiul constituţional în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament”, critică Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis apreciază că, în speţă, Camera Deputaţilor a realizat modificări şi completări, care, prin ele însele, sunt de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului, deoarece acestea reprezintă modificări de concepţie a reglementării, atât prin raportare la voinţa iniţiatorului care a dorit instituirea unor competenţe partajate ale autorităţilor în ceea ce priveşte domeniul suplimentelor alimentare, cât şi prin raportare la actele normative europene transpuse.

„Aşadar, Camera Deputaţilor, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea privind suplimentele alimentare, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere modificările şi completările care vizează aspecte importante ale legii, precum stabilirea autorităţilor competente în domeniu şi reglementarea introducerii pe piaţa naţională a suplimentelor alimentare, în acord cu Regulamentul (UE) nr. 515/2019. Faţă de modificările de substanţă aduse în Camera decizională, apreciem că legea transmisă la promulgare încalcă principiul bicameralismului. Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea privind suplimentele alimentare este neconstituţională, în ansamblu”, conchide Klaus Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/johannis-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/johannis-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„La data de 26 octombrie 2020, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea privind suplimentele alimentare. Legea criticată stabileşte cadrul legal referitor la suplimentele alimentare, comercializate ca produse alimentare şi prezentate ca atare....