Regiunile Campania şi Toscana se alătură zonelor roşii din Italia, respectiv cu cel mai ridicat nivel de risc de infectare. 

În zona roşie erau deja Lombardia, Piemonte, Valle d’Aosta, Calabria şi Alto Adige. Acestora li se alătură, de duminică, Toscana şi Campania.

Decizia vine după mai multe zile în care numărul infecţiilor din Campania şi nivelul de ocupare a paturilor de spital a continuat să crească, producând îngrijorare.

Guvernatorul din Campania Vincenzo De Luca a declarat vineri că dorea să închidă regiunea încă din octombrie.

În ultimele zile însă, episoade precum moartea unui pacient cu coronavirus în baia spitalului Cardarelli din Napoli au ridicat nivelul de atenţie faţă de această regiune.

„Noi am vrut să închidem totul în octombrie, pentru o lună, să oprim infectările şi să ne simţim în siguranţă la Crăciun. (…) Guvernul a făcut o altă alegere, a decis să ia măsuri proporţionale cu contaminările. O alegere total greşită, deoarece contaminările nu cresc liniar, ci exponenţial“, a spus guvernatorul Campaniei, Vincenzo De Luca: „Această alegere a Guvernului a dus la pierderea a două luni preţioase în care am avut o creştere dramatică a infecţiilor şi a deceselor”.

În ceea ce priveşte şcolile, Vincenzo De Luca a spus: „Au decis că este necesar să le menţinem deschise. (…) Acum au făcut ceea ce am făcut noi acum o lună şi nimeni nu şi-a cerut scuze”.

Agenţia ANSA scrie că ministrul Sănătăţii Roberto Speranza va semna trecerea celor două regiuni în zona roşie vineri seara, iar măsura va fi valabilă de duminică.

Emilia Romagna, Friuli Venezia Giulia şi Marche trec în zona portocalie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/04/mediafax.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/04/mediafax-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Regiunile Campania şi Toscana se alătură zonelor roşii din Italia, respectiv cu cel mai ridicat nivel de risc de infectare.  În zona roşie erau deja Lombardia, Piemonte, Valle d'Aosta, Calabria şi Alto Adige. Acestora...