CORONAVIRUS ROMANIA.  Bilanţ 13 noiembrie

Noul bilanţ va fi publicat pe MEDIAFAX în jurul orei 13:00

CORONAVIRUS ROMANIA.  Bilanţ IERI

Până IERI, 8.510 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

 

  • În intervalul 11.11.2020 (10:00) – 12.11.2020 (10:00) au fost raportate  121 decese (77 bărbaţi şi 44 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

 

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

 

117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

 

  • În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.852. Dintre acestea, 1.152 sunt internate la ATI.  

 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.593.720 de teste. Dintre acestea, 35.762 teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.855  în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 14.907 la cerere.

 

Pe teritoriul României, 44.243 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.013 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 81.163 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 19 persoane.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.566 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 816 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 11 noiembrie a.c., 8.861 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.418.356 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 8 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

 

Situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state

 

6.862  de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia şi Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.

 

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

 

CITEŞTE AICI: Sibiu ar putea intra în carantină de mâine

Miercuri, România a doborât un nou record în pandemia de COVID-19, după ce cu o zi înainte au fost raportate 177 de decese ale unor pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2. La raportarea de miercuri au fost confirmate 9.799 cazuri noi şi 203 decese.

De luni au intrat în vigoare noi măsuri, printre care trecerea şcolilor în sistem online pentru 30 de zile, purtarea obligatorie a măştii în spaţiile publice şi completarea unei declaraţii pe proprie răspundere pentru a ieşi din casă pe timpul nopţii.

DESCARCĂ DE AICI: Declaraţia pe propria răspundere şi adeverinţa de la angajator. Ce trebuie să completezi pentru a ieşi din casă între orele 23.00 şi 05.00

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/imbolnaviri-coronavirus-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/imbolnaviri-coronavirus-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
CORONAVIRUS ROMANIA.  Bilanţ 13 noiembrie Noul bilanţ va fi publicat pe MEDIAFAX în jurul orei 13:00 CORONAVIRUS ROMANIA.  Bilanţ IERI Până IERI, 8.510 de persoane diagnosticate...