Imaginea articolului Cinci secţii şi un compartiment administrativ din Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi au devenit focare de COVID-19

Cinci secţii şi un compartiment administrativ din Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi au devenit focare de COVID-19

Potrivit DSP Iaşi, la Secţia Chirurgie Plastică au fost confirmate cu noul coronavirus încă 5 cadre medicale, la retestare, după ce, iniţial, au fost confirmate pozitiv 16 cadre medicale. Persoanele confirmate au fost izolate la domiciliu.

  • La Secţia gastroenterologie au fost confirmate cu noul coronavirus încă două asistente medicale, focarul iniţial fiind format din şapte cadre medicale. Aici persoanele pozitive au fost izolaţi la domiciliu, iar contacţii direcţi plasaţi în carantină.
  • La Clinica ORL şi Bloc operator ORL – a fost confirmat cu noul coronavirus încă un cadru medical, într-un focar în care, iniţil erau confirmate pozitiv 7 cadre medicale.
  • În Clinica Diabet si Boli Metabolice au fost confirmate cu COVID-19 încă 7 cadre medicale. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmate pozitiv 6 cadre medicale.
  • În Secţia Cardiologie, au fost confirmati cu COVID-19 încă 3 asistenti medicali. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmati pozitiv 7 infirmieri.

Este focar de COVID-19 şi în Compartimentul ATA al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi, Iniţial focarul era cu cinci salariaţi, iar vineri a mai apărut un caz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...