Protestatarii s-au adunat în faţa Prefecturii şi au solicitat să le fie plătite salariile restante. Ei susţin că nu au primit banii pentru luna trecută.

„Am ieşit pentru dreptul nostru. Noi venim la serviciu în fiecare zi, este inuman ce se întâmplă”, a spus un protestatar. „Sunt asistent medical, lucrez la un centru de copii. Munca este grea, dar nu ne plângem. Vrem doar să fim plătiţi. Este meseria pe care mi-am ales-o, mi se pare de bun simţ să fiu plătită pentru munca depusă”, a declarat o femeie

La protest au participat şi lideri sindicali care au solicitat Guvernului să rezolve rapid problema salariilor restante.

„Din luna iulie, Cartel Alfa a făcut nenumărate sesizări la Guvernul României cu privire la ceea ce se întâmplă în asistenţa socială. Aşa cum Legea 448 spune clar că asistenţii sociali trebui plătiţi 90 la sută de Ministerul de Finanţe, să nu uităm că ei reprezintă Ministerul Muncii. În iunie au apărut noi standarte de cost, a apărut o altă ordonanţă prin care 50 la sută trebuie să fie plătit de la guvern. Păi toate cheltuilelie s-au făcut în ianuarie, tot bugetul e făcut pe tot anul, nu poţi acum cum să vii să spui că plăteşti mai puţin. Nu schimbi regulile în timpul jocului. La Galaţi din 80 milioane de lei, peste 50 milioane de lei a plătit Consiliul Judeţean. Din cauza asta au mai rămas restanţe două, trei luni. Orice zi de întârziere pentru oamenii aceştia este o dramă. După cum ştiţi salariile sunt mici, au copii în întreţinere, rate la bănci”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Romică Gârneaţă, liderul Cartel ALFA Galaţi.

Acuzaţii foarte grave la adresa Guvernului au avut şi autorităţile locale.

„Cer public Guvernului României să nu mai pedepsească copiii şi angajaţii de la Direcţia de Protecţie a Copilului. Este o dramă ceea ce se întâmplă acum la Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din ţară, care din cauza Guvernului au rămas fără bani. Practic, Guvernul a alocat bani în acest an doar pentru trei luni de funcţionare. Adică 20,5 milioane de lei, dintr-un necesar de 80 de milioane de lei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

La Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi sunt peste o mie de copii orfani şi angajaţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/portmoneu-cu-bani-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/portmoneu-cu-bani-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Protestatarii s-au adunat în faţa Prefecturii şi au solicitat să le fie plătite salariile restante. Ei susţin că nu au primit banii pentru luna trecută. „Am ieşit pentru dreptul nostru. Noi venim la serviciu...