Publicistul Ion Cristoiu afirmă că bătălia lui Donald Trump cu cei care l-au declarat învinsul alegerilor prezidenţiale din SUA va avea deznodământul din 2000, când o situaţie similară s-a încheiat prin abandonul lui Al Gore, arătând însă că liderul de la Casa Albă este dator electoratului său să se lupte până la final.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

Sînt sigur că mulţi români dintre cei preocupaţi de a vedea şi dincolo de gardul bojdeucii care e, printre marile puteri ale Lumii, România, se întreabă ce se întîmplă în America. Răspunsul aşteptat de la presa noastră nu ajută cu nimic la spulberarea nedumeririi. Mai întîi pentru că presa noastră presa unei ţări asemenea unei planete uitate de dincolo de Sistemul solar, nu numără printre preocupările principale situaţia din America. Acolo, pentru presa română lucrurile par încheiate. Joe Biden e preşedinte. Şi e preşedinte, deoarece Klaus Iohannis i-a trimis o epistolă de felicitare c-a fost ales şi de recunoştinţă pentru ce-a făcut în favoarea României. Pînă pe 7 noiembrie 2020 cînd Presa l-a proclamat pe Joe Biden cîştigător al unor alegeri care nu se încheiaseră (nu s-au încheiat nici acum!), cel care contribuise la consolidarea cooperării dintre România şi SUA, fusese Donald Trump. Donald Trump nu mai e preşedinte. Cel puţin pentru Angela Merkel. Şi dacă pentru Mătuşa Merkel, Joe Biden e preşedinte, atunci autoproclamatul e preşedinte şi pentru Klaus Iohannis. Cînd se uită tanti Angela Merkel în oglindă, ca să vadă dacă nu i-au apărut zbîrcituri, întreaga Românie a lui Klaus Iohannis se opreşte din dat cu mopul prin Europa pentru a exclama, plesnindu-şi palmele:

 – Vai, ce tînără sunteţi cuconiţă!

Apoi chiar dacă n-ar fi devenit peste noapte din trumpistă bidenistă, presa noastră tot n-ar fi putut lămuri pe românii curioşi despre ceea ce se întîmplă în America. Pentru aceasta se cere nu numai o cunoaştere minimă a realităţilor americane, dar şi o privire de sus, de presă planetară, asupra luptei pentru putere din America.

De unde şi pînă unde presă planetară în România, unde femeia din valiză e mai importantă decît un al Treilea Război Mondial?

Ce se întîmplă în America?

Nimic deosebit pentru cine ştie cît de sîngeroase pot fi bătăliile pentru putere în marile imperii.

Anul 69 din Istoria Romei e cunoscut sub porecla de Anul celor 4 împăraţi. După domnia lui Nero, urmează în Imperiu un balamuc total, creat de faptul că în diferite părţi ale Imperiului Legiunile îşi proclamau Împăratul lor. Din cîte se vede, la vremea respectivă, Împăratul era proclamat de Legiuni şi nu de Televiziuni. În 69, Imperiul a avut patru împăraţi: Galba, Otho, Vitellius, Vespasian. Galba a fost proclamat de legiunile din Hispania, Vitellius, de cele din Germania, Otho de Garda Pretoriană, iar Vespasian, de legiunile din Est şi de la Dunăre.

Istoria omenirii cunoaşte multe asemenea cazuri de spaime faţă de autoproclamările altora.

Pînă la Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului, devenea sultan fiul fostului care se autoproclama primul. Ştiind asta, Mahomed, care se afla la Maghnisa, în Anatolia de Vest, de cum află de moartea tatălui său, Murad al II-lea, sare pe cal, strigînd Cine mă iubeşte urmează, ajunge după două zile de mers întins la Gallipoli, după care la Edirne, unde e capitala. Una dintre primele decizii după ce e proclamat sultan e uciderea fratelui său Ahmed, în vîrstă de cîteva luni, prin înăbuşirea în baie, ca nu cumva să se autoproclame vreodată sultan. Pentru a preveni bătălia între fraţi pentru succesiune, el va promulga Legea fratricidului, potrivit căreia cel ajuns la putere are dreptul să-şi ucidă toţi fraţii. O lege care va funcţiona pînă la sfîrşitul secolului al XV-lea, cînd fraţii nu vor mai fi executaţi ci, întemniţaţi pe viaţă în Kafes, o clădire a Seraiului pe post de închisoare aurită.

Astfel de bătălii pentru putere sînt posibile şi la ora actuală în interiorul Marilor Puteri. În cadrul unei Micii Puteri precum România aşa ceva nu e posibil. Asta deoarece la noi, de exemplu, spre deosebire de America, învingătorul nu se stabileşte în urma unei bătălii interne. El e stabilit de o Putere Garantă. În cazul Americii, cine să vină din afară să tranşeze între Donald Trump şi Joe Biden?

În Imperiul Roman, bătălia pentru putere era care pe care din punct de vedere fizic.

Confruntarea se încheia cu asasinarea unuia dintre competitori.

După ce l-au ucis pe Galba în For, soldaţii s-au jucat cu capul lui pe post de minge, dat fiind că era chel.

În Imperiul american bătălia e care pe care din punct de vedere politic.

Însuşindu-şi un truc vechi în bătăliile pentru putere – cel al autoproclamării – Joe Biden s-a proclamat preşedinte ales înainte de încheierea numărătorii voturilor şi a contestaţiilor din Justiţie. A făcut-o pentru a-l pune pe Donald Trump în faţa faptului împlinit. Tot sub semnul acestui truc, ţările membre UE, la comanda Germaniei, s-au grăbit să-l felicite pe Joe Biden deşi acesta nu e preşedinte ales cîtă vreme nu s-au încheiat toate procedurile ţinînd de alegeri sau contracandidatul nu şi-a recunoscut înfrîngerea. În această operaţiune, Joe Biden a avut sprijinul Presei şi al Deep State. Sprijinul presei se vede din campaniile jegoase duse de CNN atît în planul dezinformării, cît şi în cel al intimidării aliaţilor lui Donald Trump, prin alcătuirea de liste negre, în stilul celor alcătuite de presa lui Hitler.

Donald Trump n-a acceptat înfrîngerea şi a continuat bătălia.

Care bătălie continuă.

Nu ştiu cît de mult crede el că va răsturna situaţia creată de Şmecheria faptului împlinit. Putem bănui că se străduie să-şi satisfacă electoratul captiv, care numără 71 de milioane de americani. 71 de milioane care s-au dus la vot, sfidînd Pandemia şi CNN-ul, exprimînd astfel o determinare absentă la electoratul lui Joe Biden, care a votat cu precădere prin poştă şi atunci contra Trump şi nu pentru Joe Biden. Acest electorat trebuie satisfăcut de Donald Trump prin teza Aţi învins, dar aţi fost fraudaţi!, pe de o parte, şi teza Nicio o concesie lui Joe Biden, care nu e un simplu concurent, ci un Duşman de moarte!

La început, acţiunea lui Donald Trump a avut slăbiciunea de a nu fi sprijinită de Republicani. Pe asta s-a bazat şi Operaţiunea faptului împlinit. Numai că republicanii, nu prea iubitori ai lui Donald Trump, şi-au dat seama totuşi că lepădarea de Donald Trump, în condiţiile în care acesta aduce probe, i-ar putea costa electoral. Pînă la urmă, voturile pentru ei, ca senatori şi deputaţi, au fost voturi venite de la electoratul lui Donald Trump.

Cum se va încheia bătălia?

Cea din 2000, s-a încheiat prin abandonarea de către Al Gore.

După opinia mea şi acum se va întîmpla la fel. Cel care va abandona va fi Donald Trump. Nu înainte de a dovedi celor 71 de milioane de americani că s-a bătut pînă la ultima picătură de procedură!”

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/cristoiu-editorial-7.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/cristoiu-editorial-7-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că bătălia lui Donald Trump cu cei care l-au declarat învinsul alegerilor prezidenţiale din SUA va avea deznodământul din 2000, când o situaţie similară s-a încheiat prin abandonul lui Al Gore, arătând...